Preşedintele Columbiei a desfiinţat agenţia de spionaj. De ce a luat decizia
![]()
Organizaţia a fost afectată de controverse în ultimii ani, relatează BBC News Online. Fostul director Jorge Noguera a fost condamnat luna trecută la 25 de ani de închisoare pentru colaborare cu "escadroanele paramilitare ale morţii". El a condus Departamentul pentru Securitate Administrativă (DAS) din 2002 şi până în 2005, în timpul mandatului preşedintelui Alvaro Uribe.
Jorge Noguera a fost găsit vinovat de faptul că a permis unor formaţiuni paramilitare de dreapta să se infiltreze în servicii şi că le-a ajutat să asasineze un activist din lumea academică. Scandalul a izbucnit în februarie 2009, după ce o revistă a făcut dezvăluiri cu privire la spionarea opozanţilor lui Uribe. De asemenea, au fost condamnaţi la închisoare cel puţin 20 de oficiali din cadrul DAS.
Actualul director al agenţiei, Felipe Munoz, a declarat luni că 92 la sută dintre angajaţii instituţiei vor lucra în continuare în cadrul Guvernului. "Numeroşi oameni din DAS au fost stigmatizaţi în mod injust, aş spune. Nu trebuie ca atât de mulţi cetăţeni care respectă legea să plătească pentru câţiva păcătoşi", a declarat Santos.
Grupările paramilitare au fost acuzate de unele dintre cele mai mari atrocităţi din conflictul civil din Columbia. Ele au fost create în anii `80 pentru a lupta împotriva rebelilor de stânga. Dar, la fel ca gherilele lor inamice, s-au implicat foarte mult în traficul de cocaină.
Atât membri ai administraţiei lui Uribe, cât şi armata columbiană au fost acuzaţi de colaborare cu membri ai grupărilor paramilitare. DAS răspundea numai în faţa preşedintelui, dar Uribe a negat în mod repetat că ar fi dat vreun ordin care să încalce legislaţia sau Constituţia ţării.
Tags: presedinte columbian, desfiintare, agentie spionaj
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Interceptări DNA: Cum se ia şpagă în România. Vă dau 2.000 de euro. Ssst, mai încet!, mai încet!Nicolae Nistor, directorul Liceului Colegiului Tehnic Napoca, a negociat la telefon şpaga, măsluirea licitaţiei şi moneda în care trebuia plătit. Contabila ... |
Vreau sa imbatranesc langa BradActrita Angelina Jolie pare mai indragostita ca niciodata de Brad Pitt, despre care spune ca este barbatul visurilor ei, alaturi de ... |
Botezatu a recunoscut! S-a îndrăgostit de una dintre participantele de la BurlaculAdio Bianca pentru totdeauna! Inima lui Cătălin Botezatu a fost cucerită de una dintre cele 12 frumuseţi rămase în concurs. Designerul ... |
Laurette:Vreau să-i ţin de urât noaptea lui Dan DiaconescuLaurette vrea să devină asistenta lui Dan Diaconescu şi să-i ţină de urât toată noaptea. Frumoasa mulatră a declarat pentru emulte.ro ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD