Alba Iulia: Protest cu capre în centrul oraşului
![]()
Proprietarul unui teren din centrul oraşului Alba Iulia a găsit o modalitate inedită de a protesta împotriva administraţiei locale. Arhitectul Călin Cioban a adus azi dimineaţă câteva capre pentru a paşte iarba de pe teren.
Proprietarul protestează astfel pentru refuzul reprezentanţilor primăriei de a-i permite să împrejmuiască terenul sau să construiască pe acesta. De asemenea, bărbatul solicită aplicarea unei hotărâri a Consiliului local, care a fost de acord în urmă cu un an cu achiziţionarea terenului 408 metri pătraţi la preţul de 92.162 de euro. Ulterior, reprezentanţii administraţiei locale au amânat cumpărarea imobilului pe motiv că nu există bani la buget.
„Am ajuns la aceste măsuri extreme întrucât de ani de zile nu sunt lăsat să fac nimic cu terenul meu. Primăria Alba Iulia a avut în intenţie cumpărarea terenului încă din anul 2009, a fost aprobat în bugetul pe anul 2010 şi nici până acum nu s-a întâmplat nimic. Acum Primăria spune că nu mai are bani, dar nici nu vrea să închirieze. Dar cel mai deranjant este că nici pe mine nu mă lasă să construiesc nimic, pe propriul meu teren“, a spus Călin Cioban.
Pentru că niciuna dintre variante nu a fost pusă în aplicare, arhitectul a luat decizia de a iniţiat un protest inedit. Mai întâi a adus două căpiţe de fân pe teren, după care, astăzi, a venit cu caprele unei rude la păscut.
Zona respectivă are destinaţia de parcare în planul urbanistic general. „Vom renunţa la înţelegerea cu proprietarul terenului şi vom merge în instanţa de judecată care va decide ce se va întâmpla cu acest teren“, a declarat primarul Mircea Hava.
Tags: alba iulia, protest, capre
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Proiectul Roşia Montană, aproape de a primi o decizie finală de la MediuComitetul de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul minier de la Roşia Montană mai are nevoie de "una, maximum două şedinţe" pentru ... |
Un nepot al lui John F. Kennedy şi-a lansat campania pentru un mandat în Camera ReprezentanţilorJoseph Kennedy III, un nepot al preşedintelui american asasinat John F. Kennedy, şi-a lansat joi campania electorală pentru a obţine un ... |
Alain Juppe: Franţa se confruntă cu dificultăţi în integrarea noilor imigranţiŢările-gazdă nu mai sunt capabile să îi integreze pe noii sosiţi, iar Franţa este hotărâtă să combată imigraţia clandestină cu ajutorul ... |
Curtea de Apel Bucureşti menţine interdicţia de părăsi ţara pentru Sorin Ovidiu VîntuOmul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut ... |

