Andreea Balan e furioasa pe tatal ei


Andreea Balan e furioasa pe tatal ei

Cantareata a ajuns la limita rabdarii, dupa ce a aflat ca parintele sau, impresarul Sandel Balan, se foloseste de numele ei ca sa lanseze doua trupe necunoscute la festivalul de la Mangalia.


Sandel Balan, tatal solistei AndreeaBalan, iese iar cu imaginea sifonata dintr-un nou scandal in care calitatea sa de impresar artistic este pusa serios la indoiala. Dupa ce anul trecut a fost acuzat de un artist ca incaseaza sume de bani fara sa ii gaseasca contracte, de aceasta data, cea care se dezice de impresarul Balan este chiar fiica sa, Andreea. Total intamplator, solista a aflat ca numele sau si al iubitului ei, Keo, se regasesc pe lista solistilor care vor concerta, gratis, in august, la Festivalul Callatis. Incurcatura, care ar fi putut, daca nu era sesizata la timp, sa dea peste cap programul festivalului, a fost remediata de artista, care a aratat cu degetul spre cel care se foloseste de imaginea sa, respectiv tatal ei, Sandel Balan. Din cate se pare, acesta a telefonat organizatorilor anuntandu-si participarea, fara pretentii financiare, cu patru artisti pe care sustinea ca ii impresariaza: Andreea Balan, Keo, dar si doua trupe... absolut anonime. "La o zi dupa anunt, Andreea, care aflase intre timp de isprava parintelui, le-a telefonat organizatorilor, spunandu-le ca nu poate, sub nicio forma, sa cante gratis la Mangalia. Ca ea are trupa de dansatori pe care ar trebui sa ii plateasca din buzunarul propriu daca nu incaseaza un onorariu. Furioasa ca numele sau fusese deja confirmat de tatal ei, aceasta a recunoscut ca, in ultimii ani, intre ea si parintele sau exista unele neintelegeri", ne-a precizat o sursa din echipa organizatorilor. Din cate se pare, Andreea Balan s-a scuzat pentru incurcatura produsa precizand ca tatal sau obisnuieste sa o bage "la inaintare" in diverse spectacole, doar, doar o sa reuseasca sa isi strecoare si el doi-trei artisti anonimi pe lista invitatilor. Culmea este ca aceste incidente ii creeaza adevarate probleme Andreei Balan al carei program de concerte este stabilit de Music Management, echipa care o impresariaza de cativa ani.


Sursa: Cancan, 23 Iulie 2010

Tags: cantareataandreea balansandel balanfurioasa


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • gtdandreea balan este o copila razgaiata...prima data la tv cand a aparut canta muzica pentru copii. acum i-a dat si ei flocii la pizzda si se crede mare branza cu mamailga...este o jegoasa imputzita, cu dinti strambi...are nasul mare cit un cartof...pizzda ei este neagra si buzata ...iar la cata pulla a intrat in ea, cred ca se construia o cale ferata.

    11-Mai-2011, 17:22


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



Peste 100 de cadre militare în rezervă pichetează Prefectura Cluj, cerând demisia lui Traian Băsescu

Peste 100 de cadre militare în rezervă pichetează Prefectura Cluj, cerând demisia lui Traian Băsescu

Peste 100 de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Cluj pichetează Prefectura, marţi după-amiază, în semn de solidaritate ...

citeste continuarea

Vasile Blaga nu se gândea la demisie în urmă cu două zile

Vasile Blaga nu se gândea la demisie în urmă cu două zile

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga nu se gândea la demisie în urmă cu două zile, atunci când a acordat un ...

citeste continuarea

Boc pentru românii din Japonia care plătesc revenirea în ţară: Nu se face caritate pe bani publici

Boc pentru românii din Japonia care plătesc revenirea în ţară: Nu se face caritate pe bani publici

Statul român acoperă doar o parte din costul de transport al cetăţenilor români din Japonia care vor să revină în ţară, ...

citeste continuarea

Mama Andreei Paul Vass, consilier local într-o comună din Sălaj, este în conflict de interese

Mama Andreei Paul Vass, consilier local într-o comună din Sălaj, este în conflict de interese

ANI a constatat că mama consilierului economic al premierului Andreea Paul Vass, Mărioara Vass, este în conflict de interese, după ce ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 138