eldwinscrisoare deschisă poporului român – mesajul tăbliţelor de la tărtăria popor român , Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. o fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în europa, această europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. de ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ? eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. nu o spun eu, o spun tăbliţele de la tărtăria, şi o recunosc toţi cei care le-au studiat. acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. cât timp o să te laşi neglijat ? ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea dacie, cealaltă fiind stăpânită de dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. nimeni nu a reuŞit sĂ te supunĂ cÂt ai fost unit. de ce te laşi dezbinat ? ai fost scut creştinătăţii, când întreaga europă tremura de teama islamului. sângele tău a salvat europa iar românul iancu de hunedoara a salvat viena şi întreaga europa de furia semilunii. acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. când îţi vei revendica drepturile ? din tine au apărut: eminescu, enescu, brâncuşi, gogu constantinescu, vuia, vlaicu, coandă, petrache poenaru, nicolae teclu, spiru haret, herman oberth, conrad haas. dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. de ce ai lăsat să se întâmple asta ? astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. cum vrei să se facă asta ? cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ? - astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. tu taci; - astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.tu taci; - astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. tu taci; - astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. câţi dintre ei sunt viitorii brâncuşi, coandă, conrad haas, te-ai gândit la asta ? conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. tu taci; - astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. tu taci; - astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. tu taci; - astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele: 1. vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, sarmisegetuza, grădiştea, munţii buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. tu taci; 2. elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. tu taci; 3. arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.tu taci ; - slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. tu taci ; - oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar hatmanul suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase , de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. tu taci; - dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. tu taci; - Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.tu taci; - În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. tu taci; - sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un sms. tu taci; - dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. tu taci; - un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de ziua naţională a româniei. nu se întâmplă nimic. ceva mai târziu, hocheiştii naţionalei româniei, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata ungariei tac când se intonează imnul româniei, dar cântă cu foc imnul ungariei şi pe cel al Ţinutului secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. toţi tac. tu taci; - guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.tu taci; - duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un codex alimentarius care te duce la pieire. tu taci; - parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. tu taci; - preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . tu taci; - un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. ce fac parlamentarii români? refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. tu taci; asta se întâmplă astăzi, popor român, şi tu taci. dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam. cât o să mai taci ? trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. acesta este mesajul nedescifrat până acum, al tăbliţelor de la tărtăria! “pot veni peste noi toate hoardele lumii, dar nu suntem învinşi atunci când pierdem. adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis, renunţările la ideal. tinerii de azi să înveţe din eroismul lui mihai viteazul, care nu a sărutat nici papucul papei, nici papucul sultanului” - arhimandritul iustin parvu

MAAT INCORUPTIBILULcand o persoana sau un grup de oersoane este deformat moral ,nu poti sa il mai aduci la linia de plutire ,pentru ca el alege sa faca ceea ce ii este mai facil ,mai repede,mai mult ! nici societatea civila santajata si interesat ilegala nu au nevoie de valori ,de principii;cei care se lasa folositi de altii inferiori moral -intelectual, au nevoie de privilegii,de titluri ,de functii in stat , de proprietati imobiliare ,de distractii.cati s-ar mai fi sacrificat pentru tara si pentru poporul din care face parte ,in loc sa nu aiba nici o grija si sa se plimbe cu yahtul peste mari si tari ?!!! adevăr definiții adevar sau adevarata este acea propozitie sau inlantuire de propozitii al carui sau al caror continut poate fi verificat si confirmat prin observatie, prin experienta, sau prin demonstratie logica, matematica sau numai discursiv argumentanta. pentru a răspunde la întrebarea ce este adevărul? deosebim : a. ceea ce noi spunem că este adevărat sau fals: cui atribuim noi calitatea de a fi adevărat ? care este natura realităților cărora le dăm consimțământul nostru și le numim adevărate ? • propoziții ; • credințe ; • gânduri și opinii ; • dar cu siguranță nu răscrucile, caz în care rațiunea noastră judecă și alege. adevărul pare atunci să se exprime în limbă și să nu existe în afara ei ; astfel, să spunem despre ceva că este adevărat înseamnă să facem literalmente adevărul. b. mijloacele de distingere între adevărat și fals și de a califica ceva ca fiind adevărat sunt : rațiunea (gândirea), înțelegerea, legile logicii etc. În consecință putem propune următoarele distincții : 1. adevărul material, care reprezintă corespondența între ceea ce este și judecata care a dus la enunțarea sa în propoziție : această corespondență este confirmată de experiență. dar natura acestui tip de adevăr este variabilă, pentru că acesta poate fi un adevăr obiectiv, relativ, subiectiv, etc., după teoria cunoașterii care îl susține (realism, relativism, criticism, etc). 2. adevărul formal, care reprezintă validitatea concluziilor unui sistem ipotetico-deductiv, apărute prin intermediul regulilor de deducție aplicate unor postulate și axiome admise. acest tip de adevăr nu depinde de conținutul propozițiilor (vezi articolul logică) și depinde de acordul său cu înțelegerea. În acest caz, adevărul este un adevăr de corespondență și este prioritar pentru că nu depinde de experiență. acest ultim punct permite introducerea unei noțiuni : adevărurile pur formale sunt denumite adevăruri analitice. adevărurile care se trag din experiență sunt denumite adevăruri sintetice: les vérités tirées de l`expérience sont quant à elle des vérités synthétiques, pentru că noi legăm termenii pe care îi presupunem a aparține unor ființe, a căror existență este contingentă. 3. adevărul metafizic care, se bazează în condițiile sale pe ipoteza existenței unui sistem de referință ontologic în ființa oricărei persoane. În acest caz, distingem adevărul absolut și adevărul relativ. 4. adevărul unei credințe sau a unei opinii, care reprezintă veridicitatea unei propoziții care se acord cu un ansamblu de credințe care existau înaintea sa. acest tip de adevăr este denumit adeseori adevăr coerent. teoriile adevărului teoria pragmatistă definițe dată de william james: "o propoziție este adevarată dacă este utilă". teoria deflaționistă teoria deflaționistă a adevărului spune că nu există nici o diferență în a zice că o propoziție p este adevărată și a zice că p este falsa. adevărul, din acest punct de vedere, nu are nici un aport în ceea ce afirmăm. În consecință, dacă spunem că : cerul este albastru, aceasta implică : acesta este cazul în care cerul este albastru. teoria asupra originii adevăratului și falsului prima apariție a adevăratului și falsului pare să-și aibă originea în povestire ; se spunea că o povestire este adevărată, când faptele apărute în ea s-au întâmplat cu adevărat ; falsă, când faptele apărute în ea nu s-au întâmplat în niciun procent. mai târziu, filozofii au folosit cuvântul pentru a desemna acordul dintre o idee și un obiect ; astfel, se spunea despre o ideee că este adevărată dacă aceasta descria un obiect așa cum este el ; se spunea despre o idee că este falsă, dacă aceasta descria un obiect altfel decât cum este el în realitate. ideile nu sunt de fapt altceva ca povestirile sau relatările naturii prin spirit. Și de aici, lumea a început să desemneze asemănător, metaforic, lucrurile inerte. astfel, când spunem despre ceva că este adevărat sau fals, este la fel ca și cum acel lucru ne-ar spune ceva ceva, care poate să fie o descriere corectă sau nu. istorie adevărul cu primul sens a fost definit de către aristotel în despre interpretare, operă în care el analizează formarea propozițiilor logice, adică părțile de discurs susceptibile de a fi adevărate sau false. o propoziție este adevărat când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. este falsă când în ea se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. acest tip de adevăr se mai numește adevăr corespondent și este folosit cu referire la cercetările științifice. această concepție este foarte realistă, pentru că noi spunem despre propoziția pisica este pe covor că este adevărată deoarece ea este pe covor și nu invers. problema este ceea ce se înțelege prin corespondență. este o propoziție adevărată pentru că este asemănătoare cu ceea la ce se referă? nu, pentru că respectiva propoziție este formată și din cuvinte care nu corespund faptelor. asta înseamnă că propoziția exprimă o anumită parte din realitate ; problema acestei teorii este însă cum este aceasta posibil. in ciuda teoriei sale a silogismului, se pare că aristotel nu a știut să distingă primele două sensuri ale adevărului. această deosebire apare în logica stoică, expusă de sextus empiricus în lucrarea sa schițe pironiene. analiza stoică a implicației permite validarea propozițiilor ca dacă pământul are aripi, el zboară. cele două părți ale implicației sunt efectiv false, dar raționamentul este valid. adevărul cu sensul al treilea este un tip de adevăr folosit în metafizică și teologie. acesta consistă din deducerea dintr-un ansamblu de ipoteze sau de cunoștințe dobândite prin experiență, a unei cocluzii necondiționate. dumnezeu, ideile, inima, începutul absolut al lumii, și chiar și conștiința ca fundament al cunoașterii în idealism, sunt exemple ale unor asemenea concluzii ontologice. adevărul cu sensul al patrulea se referă la justificarea unei credințe sau a unei opinii, de exemplu a credinței morale, care nu este nici o certitudine, nici o coerență internă a unui discurs logic. este o opinie sau doxă, care nouă ni se pare a fi veritabilă. cineva poate să nu fie de acord întru totul cu aceasta. este totuși susținută de gândirea de tip relativist. o obiecție clasică este faptul că o informație ficționară poate fi coerentă, fără să aibă o legătură destul de mare cu realitatea. pentru epicur toate percepțiile noastre senzoriale sunt adevărate, astfel că aisthesis, senzația este criteriul suprem al adevărului. (sextus empiricus) valori de adevăr valoarea de adevăr este expresia gradului de certitudine a corespondenței judecății (propoziției logice) cu starea de fapt vizată de judecată. valoarea de adevăr originează în incapacitatea spiritului omenesc de a reproduce în sine ceea ce este în afară de sine manifestată print-o rămânere în urmă față de realul exterior sieși. este implicit recunoasterea relativității capacității de cunoaștere individuală și colectivă a omului. aceasta situație ar fi exclusă în cazul unei reflectări absolute în spirit a realității vizate când ar putea exista o singură valoare a judecății făcute si anume: adevărul. pentru subiectul cunoscător extrem de riguros dinamica cunoașterii s-ar desfășura numai între două valori: adevărul si falsul. practica vieții umane impune o relativitate în evaluarea cunoștinței extinzând valorile de adevăr de la două la trei valori: adevarul, falsul, probabilul. În acest mod ia naștere studiul judecăților cu trei valori adică logica trivalentă. veritas este în mitologia romană zeița adevărului. a fost fiica lui saturn (zeu). de obicei se reprezintă ca o tânără virgină îmbrăcată în alb. este echivalentul zeiței aletheia din mitologia greacă. cuvântul dat apare în multe devize ale universităților de astăzi. aletheia (din greacă : "adevăr") semnifică ansamblul de proceduri prin care este cuprinsă conceptual și explicată cauzal întreaga realitate, sau totalitatea metodelor prin care este descrisă și motivată existența și particularitățile modale ale naturii. onestitate onestitatea este cea mai valoroasa si mai greu de inteles si preluat atitudine si personalizare activa umana. individul onest este acela care aplica aceeasi masura evluant-valorizanta faptelor proprii si celor ale semenilor, care apreciaza prin aceleasi criterii calificante persoana sa si persoana semenilor sai. omul se caracterizeaza prin capacitatea de a dori, realiza, consuma si valoriza. dorinta si actiunea apartin individului implicat, activ, definit prin nevoi si posibilitatea de a le satisface prin vointa, inteligenta si capacitate de cooperare cu semenii in spatiul social. actiunea formulanta si rezolvanta de problema indica omul dinamic gestual si intelectiv, creator de solutii si utilitati. raportarea valorizanta a individului la roadele actiunii proprii sau sociale, exprima omul afectiv, capabil sa discearna diferite grade de importanta a faptelor si consecintelor dupa utilitate si masura satisfactiei oderite, si sa atribuie o retea de valori, realizarilor umane, partenerilor, semenilor, rolurilor sociale, eforturilor si responsabilitatilor. prin trasaturi proprii omul este o fiinta competitiva care concureaza cu semenii atat in realizarea cat si in preluarea si consumul bunurilor produse. dorinta de satisfactie personala este cauza competitivitatii, a disputarii rolurilor sociale care ofera cele mai mari orgolii si placeri. competitia pentru preluarea de functii sociale importante sau de utilitati producatoare de placeri, poate fi desfasurata cu respectarea sau fara respectarea regulilor morale, cu aprecierea sau dispretuirea semenilor, cu tratarea lor ca parteneri egali in orice situatie, sau cu folosirea lor pe post de unelte a caror unica valoare deriva din posibilitatea de a facilita drumul catre acumularea de valori si placeri. onestitatea rezulta din aplicarea totalitatii regulilor moralei dar mai ales din intelegerea si respectarea permanenta a acelei porunci crestine care spune `sa iti iubesti si respecti semenii ca pe tine insuti`. intelegerea profunzimii acestei maxime de specificare a relatiei sociale optime este dificila, iar respectarea ei sistematica este aproape imposibila, datorita multimii ispitelor care asalteaza continuu si viciaza traiectoria morala a omului socializat. echilibrul sufletesc al fiecarui individ depinde de capacitatea sa de a realiza actiuni care ii aduc satisfactii dar si pretuire spontana din partea celorlalti. omul imatur moral, este lipsit de onestitate, este incapabil sa determine corect urmarile faptelor proprii si sa le evalueze corect efectele asupra sa si asupra celor care le sufera. rezultatele faptuirii umane sunt de o complexitate si extensie inimaginabila. unele sisteme metafizice sau religioase afirma ca orice fapta momentata este simultan un rezultat al totalitatii faptelor trecute si o cauza partiala a celor viitoare. morala ne interzice sa furam, sa agresam, sa barfim, sa dispretuim, sa depreceiem in toate felurile pe cei impreuna cu care traim si ne rezolvam problemele, dar cine oare este capabil sa respecte sistematic aceste comandamente ale individului superior moral si corect conectat la spatiul socializat. oamenii au potentiale de alegere si implinire a scopurilor diferite, in consecinta au acces diferit la realizari, valori si diferite stari afective, iar accesul diferit, adica interzicerea accesului la unele puteri si placeri trezeste frustrare, iritare, revolta si agresivitate de diferite feluri. onestitatea consta in capacitatea individului de a face tot ce depinde de el pentru a isi alege cu intelepciune si indeplini optim scopurile proprii, dar cu respectarea in aceeasi masura, a scopurilor si actiunilor semenilor si cu disponibilitatea autentica si permanenta de a se devota cu aceeasi intensitate, in implinirea unei satisfactii sau nevoi a semenului. calitatea de a fi lucid si corect cu eul propriu, de a iti evalua nepartinitor potentialul de actiune fizica sau mentala, prin efecte, capacitatea de a recunoaste fara invidie, superioritatea altuia, atunci cand se manifesta vadit, apartin numai omului onest, celui care nu se pune nici mai presus nici mai prejos decat ceilalti. individul autentic onest vede in fiecare din oameni un `alter ego`, un alt el insusi, diferit numai prin felul in care vrea, spera si faptuieste, dar egal siesi, in dorita de primi, dar si de a se darui celor care au nevoie de ajutor. obiectivitate (filozofie) obiectivitate obiectivitatea caracterizează o relație conceptuală calificantă de modalitate existențială, a realității reprezentate în subiect. obiectivitatea privește mecanismele generante de realitate și tratarea obiectului cumva diferențiat de individ, ca diferit de o entitate obiect, independența de subiect, ca realitate obiectivă, existența `în afara subiectului, în afara corpului său fizic, dar și în afara corpului său spiritual. exterioritatea fizică a obiectelor este relativ ușor de conceptualizat, exterioritatea spirituală, informațională, definește existența unui obiect autonom de orice proces mental prin care sunt reprezentate cumva obiecte. orice obiect din punct de vedere filozofic trebuie înțeles ca o `existență duală`, ca obiect în subiect, obiect construit modal de simțurile și mintea individului și ca `obiect independent modal de subiect, ca sursă de mesaj care furnizează omului informația de modalitate, dar care obiect, este diferit de toate mesajele de modalitate pe care le difuzează și care sunt percepute și interpretate ca forme sau evenimente. tratarea tehnică a obiectivității filozofice, metafizice, este dificilă și cere concepte și analize specializate, puțin familiare majorității. este necesar să spunem că în istoria evoluției cunoașterii omul a distins două variante ale realității, anume o realitate autonomă de toți oamenii și o realitate dependentă de omul care o modalizează mental. prima realitate a fost numită `realitate obiectivă`, sau lume autonomă, realitate în afara individului, cea de a doua `realitate subiectivă`, extrasă de mintea subiectului din mesajul fenomenal difuzat de realitatea obiectivă, de acea ipotetică mulțime a da forme și procese care se presupunea că `există` necondiționată modal de mintea subiectului. dar unii filozofi au început să nege realitatea obiectivă, afirmând că `există numai realitatea mentală, realitate subiectivă, creată de minte, iar lumea obiectivă este o himeră, este o invenție imposibil de dovedit, o realitate concepută de minte, dar plasată contradictoriu, în afara minții. realitatea obiectivă, autonomă, după părerea filozofului care o admite, este incaracterizabilă modal în ea însăși, în identitatea ei de sine și pentru sine cum spune metafizicianul. lumea în sine, lumea obiectivă, nu poate fi percepută prin simțuri, acestea au acces numai la partea de mesaj purtător de aspect realitate, trimis de realitatea autonomă. subliniem că nu trebuie confundată informația purtătoare de modalitate cu sursa comunicantă de informație, spre exemplu omul ca entitate obiectivă, în caz că `există` primește de la diferite surse de lumină, radiație luminoasă pe care o împrăștie. ochiul uman percepe radiația difuzată de corpul unui individ și interpretează sub formă de chip și trup uman, dar imaginea individului din conștiența celui care o reprezintă nu este și nu poate fi identică cu omul obiectiv, omul care o trimite, omul real independent existențial de semenul său care îl percepe și reprezintă în imagine. prin văz putem percepe forme video, ca stări modale ale realității subiective, prin auz sunetul, la fel cu restul simțurilor și formelor gust și miros, specific discriminate, dar nu putem afirma că realitatea obiectivă este imagine sau sunet, gust sau miros, sau o combinație între toate aceste stări desfășurate în subiect. putem presupune că realitatea obiectivă mai posedă și alte variante de mesaje care o pot particulariza în subiect, dacă este cumva percepută și interpretată modal, dar nicio reprezentare umană a realității nu caracterizează în niciun fel realitatea obiectivă, acea `lume în sine`, a filozofului kant. există mesaje fenomenale inaccesibile percepției, dar care pot fi puse în evidență prin aparatura specializată și care ne comunică aspecte fenomenale surprinzătoare ale universului. spre exemplu ochiul uman percepe radiații într-o anume bandă de frecvențe, dar corpurile emit și în alte benzi de frecvențe, în infra roșu, în ultraviolet, sau în spectre de radiații x. fiecare bandă de frecvențe poartă o modalitate distinctă a realității autonome, dar nu trebuie pus semnul egal între subiectiv și obiectiv, între cea ce percepem într-un fel determinat și sursa mesajului perceput, necunoscută și incaracterizabilă modal în propria identitate de sine. ca să rezumăm, obiectivitatea localizeaza realitatea autonomă de subiect, incognoscibilă, după părerea filozofului, neconceptibilă ca formă specifică sau mișcare distinctă, dar existând și continuând independent de toate stările mentale pe care le parcurge subiectul. primirea și interpretarea mesajului fenomenal ipotetic furnizat de realitatea obiectivă, generează realitatea subiectivă, adică lumea așa cum o vedem, auzim, etc, lumea alcătuită din imagini, sunete și alte aspecte senzorial și intelectiv modalizante. se pot ridica obiecții de coerență la afirmația metafizicianului că lumea obiectivă rămâne incognoscibilă, chiar dacă ne trimite informații pe care noi le interpretăm ca lume fenomenală, lume reflectată modal în subiect, ca lume subiectivă, și este necesar să subliniem că există numeroase puncte de vedere filozofice și științifice asupra definirii `obiectivității realității`. există divergențe între diferitele înțelesuri atribuite de diferite școli filozofice `obiectivității`, unele curente admițând cunoașterea lumii obiective, spre exemplu materialismul, pe când kantianismul neagă cunoașterea lumii obiective, a `lumii în sine` cum este ea numită. alte curente filozofice precum idealismul, cum am mai spus, neagă pur și simplu existența lumii obiective, independența de subiect, declarând că singura lume coerent admisa, perceptibilă și conceptibilă, este lumea la care individul are acces, adică lumea desfășurată în conștiența sa, lumea subiectivă. la întrebări asupra provenienței informației de lume subiectivă, idealistul nu răspunde sau atribuie această viziune de lume personala, unui creator absolut, capabil să facă atât individul cât și totalitatea stărilor sale de conștiință. cunoaștere cunoașterea este unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman. poate fi considerat procesul prim prin care constienta de realitate si de sine apare in subiect raportandu-l la sine si la lumea sa. esența cunoasterii constă în reproducerea în interiorul subiectivitații a unei alte subiectivitati, prin constientizare de sine si cuplarea subiectivitatii constientizate cu o realitate in care poate actiona, experimenta, evalua si conclude asupra consecintelor. conceptul cunoaștere poate avea multe înțelesuri. putem caracteriza drept cunoaștere starea procesantă a unui sistem informațional cuplat cu un ambient realitate, care iși poate construi reprezentări modale si strategii predictive asupra dinamicii ambientului și poate dezvolta acțiuni transformante, utilizante si evaluante în ambientul modelat. În această perspectivă interactivă, cunoașterea poate fi o relație perceptuală, gestuală, lingvistică sau mixtă a sistemului cu realitatea. realitatea poate fi definita ca spațiu obiectual-interactiv, caracterizat prin alcătuire, corelare cauzala, proprietate si eveniment. alcătuirea definește mulțimea componentelor cu frontiera stabilă, evenimentul include mișcări și conexiuni între mișcări ale frontierelor -forme, cauzalitatea definește criteriile de invarianță structurală și interactivă fundamentală din care rezultă toate formele și evenimentele, proprietatea individualizeaza modal, structural sau comportamental, componetele realitatii. cunoașterea vizează identificarea, descrierea și controlul formei, proprietatii șau evenimentului prin separarea si ințelegerea conceptual operanta a cauzalității, a criteriilor care permit aparitia si desfasurarea diferitelor obiecte, proprietăți, actiuni și condiționări configurante in realitate. cunoașterea de tip uman presupune intenționalitate, rationalitate si evaluare. -intentionalitatea defineste predeterminarea actiunii in real prin constructia unui model de actiune in mintea subiectului, -rationalitatea defineste cautarea, identificarea, explicitarea cauzala si utilizarea tuturor formelor, proprietatilor si relatiilor intre proprietati, care permit subiectului sa realizeze o anume transformare de stare in realitate, sau sa explice cauzal o anume stare observata ori construita experimental. -valorizarea este consecinta evaluarii utilitatii rezultatelor dobandite printr-o anume cunoastere, printr-o actiune configuranta sau explicanta cauzal de modalitate. functia cognitiva implica constienta subiectului, implica capacitatea acestuia de a modela realitatea in mintea sa, de a se modela pe sine ca agent purtator de constienta si creator de cunoastere, dar si de a se separa de modelele de sine si de realitate, tratandu-se pe sine ca sursa a modelarii si constientizarii modelarii realitatii. conștiența sumar caracterizată este proprietatea sistemului de a se identifica, diferenția structural și dinamic, poziționa si orienta intențional operant, în diferite cuplaje cu sine și prin sine cu mulțimea starilor ambientului. cunoașterea umana implică socializare interactiv cognitivă, ea se desfășoară într-un spatiu natural amenajat, spatiul real-societal, alcătuit din parti prelucrate ale realitatii, indivizi cunoscatori si multimea efectelor actiunilor cognitive. membrii societatii iși descriu si comunica intre ei, atât propriile individualizări, performanțe și opțiuni cognitive cât și pe ale semenilor. socializarea cognitivă duce atât la cooperare cât și la conflict în spațiile cunoașterii cu toate consecințele cunoscute. calitatea cunoașterii depinde de instrumentele conceptuale si experientiale utilizate pentru dobândirea și folosirera ei. convențional putem separa cunoaștere concretă și abstractă. cunoasterea concreta poate fi practica sau intuitiva. cunoasterea abstracta este actiune corelanta intre serii de familii de forme sau familii de proprietati, care conduc la o anume stare sau o dependenta precisa intre o serie de stari. cunoasterea abstracta caracterizanta de obiect si proces fenomenal sau social își defineste componentele obiect, relatie si proprietate, precum si procedurile specifice de manipulare distincta a obiectelor, regulile de conectare intre actiunile operante și traseul conexiunilor argumentante care indica posibilitatea realizarii sau negarea posibilitatii realizarii unei anume configuratii intr-un spatiu obiectual determinat. cunoasterea practica vizeaza realizarea directa a unei forme sau multimi de forme conectate functional, acesta este cazul proiectarii si realizarii de obiecte, functii si utilitati prin unelte materiale. cunoasterea formala utilizeaza operatori si interpretari cantitative, matematice, si este folosita pentru a modela precis, predictiv, utilizand functii matematice, un segment de fenomenalitate, un aspect metabolic sau conceptual al omului, sau a stabili parametrii si dimensiona dinamic o actiune sociala, o institutie, o anume agregat unealta, cu o structura si utilitate specifica. putem deasemeni discrimina cunoasterea culturala, care opereaza cu variabile ambigue precum valori, atitudini, legaturi sufletesti, emotii, contacte, cooperari si conflicte umane. in cultura identificam o cunoastere concreta, definibila, asamblabila si comunicabila gestual si lingvistic, precum acea cunoastere `abstracta` care construieste principii si metode de creatie muzicala, picturala, regizorala sau literara, sau principii estetizante. fiecare domeniu al cunoasterii are obiecte proprii, reguli generative proprii si strategii evaluante si utilizante proprii, unele accesibile majoritatii altele extrem de tehnice formal, sau subtil realizante estetic, inaccesibile omului mediu. este cunoscut ca aparatul matematic utilizat in constructia modelelor teoretice actuale ale fizicii este atat de compex logic demonstrant si interpretant, incat nu foarte multi oamenii il pot invata, intelege corect si aplica creativ la nivel superior. deasemeni pentru a realiza o pictura, compozitie muzicala, opera literara, sau regizorala, este nevoie de mult talent, multa experienta si o profunda competenta creativa si critic evaluanta, compact definita ca `inventivitate artistica`. dar si pentru a prelua cat mai mult din ingeniozitatea unei creatii si transpune in trairi personale emotive si conceptuale, din perspectiva spectatorului, cere o calitate subtila anume `bun gust autentic`. poate cel mai dotat cu potential critic superior este omul de stiinta constructor de teorii fenomenale, sau artistul, cretorul de opera de arta, indiferent din ce domeniu, pentruca fara un spontan, profund si atent simt critic-estetic, nu se poate realiza o opera de mare calitate, opera pretuita de numeroase generatii timp de decenii, secole sau milenii, opera fundamentala care formeaza personalitatea umana, ii daruie valori, imbolduri creative si criterii estetizante. independență (filozofie) conceptul de independență definește generic lipsa de legătură, lipsa de condiționare de orice fel, între două modalități reflectate într-o conștiință, între două individualități reciproc conștientizate, sau între o modalitate și individualitatea în care se particularizează și conștientizează. spre exemplu două obiecte sau evenimente sunt independente, când prezența distinctă modal a fiecăruia nu perturbă în niciun fel prezența și particularitatea existențială a celuilalt. doi indivizi sunt independenți când existențele și acțiunile fiecăruia nu interferă și nu se influențează în nici un fel clasificări independențe concrete și abstracte • independențele concrete vizează lipsa de condiționare între forme sau procese naturale. • independențele abstracte vizează autonomia funcțională a sistemelor informaționale, lipsa de condiționare între stările operante, cognitive sau afective, ale subiecților. după curentul filozofic În gândirea metafizică se discută despre autonomia sau dependența realității de subiect. aici se discern două curente filozofice principale, anume: • materialismul, care afirmă independența realității de subiect, asta însemnând că toate obiectele și procesele naturale sunt externe și autonome de prezența, percepția și reflectarea conceptuală a subiectului. • idealismul, care declară că subiectul este autorul formei fenomenale a realități, lumea neexistând și neputând principial exista fără subiect. independența logică independența logică definește un sistem de axiome drept independent dacă nici una din axiome nu rezultă din combinații ale celorlaltora dispoziție dispoziția este o stare sufletească, emotivă, conceptuală sau mixtă, care definește un individ la un moment dat. dispoziția este fie o orientare accentuată și presantă spre acțiune, fie o lipsă de dorință sau chiar de posibilitate de a acționa într-un anume fel, pentru a rezolva o situație dată. dispoziția înțeleasă ca potențial implicant sau operant caracterizează atât starea afectivă momentană a subiectului cât și starea sa intelectivă, posibillitatea de a primi, analiza, evalua și răspunde corect la informațiile pe care le primește. spre deosebire de sistemele informaționale create de om, care își desfășoară procesele algoritmice conform instrucțiunilor de procedură și intră în funcțiune la comenzile de declanșare a acțiunii procesante, omul este un biosistem complex care depinde de foarte multe variabile externe și interne pentru a acționa specific, a răspunde corect și rapid la un stimul fenomenal, social sau personal. dispoziția caracterizează tocmai complexitatea operantă și afectivă a subiectului, condiționarea sa de foarte mulți factori endogeni sau exogeni, mai mult sau mai puțin previzibili și controlabili intențional. de regulă o proastă dispoziție manifestată de un om obișnuit, fără responsabilități sociale deosebite, sau necuplat cu o situație foarte importantă și presantă, nu are efecte negative decât asupra sa și eventual asupra celor din jurul său, dar o indispoziție explicitată ca incapacitate de acțiune-decizie, ca scădere a potențialului sau randamentului în acțiune, poate avea efecte grave dacă apare la o `personalitate`, la un factor de decizie social important, dacă caracterizează un individ apreciat de societate, un om politic, sau om de cultură, implicat într-o acțiune semnficativă, politică, științifică, artistică sau sportivă, care îi poate spori sau diminua prestigiul, după felul cum o desfășoară și finalizează. dispoziția este o caracteristică comportamentală momentană a fiecărui om, ea poate fi mai bună sau mai rea, adică poate elibera resurse fizice și spirituale deosebite sau le poate inhiba și pe cele obișnuite, în funcție de istoria emotivă sau mentală operantă a subiectului, condiționat de mulțimea succeselor sau eșecurilor care au marcat viața sa în trecutul imediat. se știe că o anume nereușită din trecut, o pierdere importantă sau alți factori perturbanți de echilibru personal, pot duce la incapacitatea individului de a răspunde rapid și coerent la anumite comenzi sociale sau de a se comporta conform așteptărilor semenilor cu care are legături strânse și permanente. dispoziția umană poate fi fluctuantă, dar cercetările de medicină și psihologie actuale au dezvăluit cauzele interne ale apariției unor indispoziții și au dezvoltat sisteme de antrenament fizic și psihic, care pot controla unele indispoziții în anumite limite. spre exemplu omul politic, sportivul sau actorul poate avea trac, poate fi inhibat în momentul în care participă la o întâlnire internațională, la un spectacol sau concurs important, unde are adversari puternici, sau se confruntă cu un public ostil. antrenamentele psihice permit celor care acționează în condiții de stres sistematic să își poată controla emoțiile și inhibițiile interne momentane, și să dea tot ce pot în situațiile în care alții așteaptă mult de la ei. există și situații conflictuale care se pot solda cu procente mai mari sau mai mici de răniți sau pierderi de vieți omenești, în funcție de `dispoziția implicantă` a combatanților, dar mai ales de starea sufletească a celui care îi conduce, care ia decizii în numele tuturor. pregătirea psihologică cum se numește antrenamentul care amplifică potențialul de acțiune al individului în situații periculoase sau imprevizibile și agresive, este un factor decisiv în controlul propriei dispoziții și în maximizarea randamentului acțiunii individuale sau colective

MAAT INCORUPTIBILULdin nou ni se serveste romanilor placa ca trebuie sa strangem cureaua [vorba fostului premier tradator de ce se dopreste instaurarea monarhiei in romania de catre dan voiciulersciu adfriasn nastase victor ponta ,crin antonescu, petre roman si alti masoni,ca si de catre unii intelectuali ilegal interesati !!!!pentru ca poporul romana sa plateasca din avutia nationala a romaniei datoriile altor state parazit precum cele de mai sus !marea britanie si-a batut recordul de indatorare: 1,004 trilioane de lire sterline nu numai sua, spania sau italia isi bat nedoritele recorduri de indatorare, ci si marea britanie. in ultima luna a anului trecut, datoria publica a regatului unit a trecut de un trilion de lire sterline, echivaland cu 1.200 miliarde de euro. acesta este un record de indatorare, de cand regatul unit a inceput sa monitorizeze indicatorul. datoria publica a marii britanii a ajuns sa echivaleze cu 64% din produsul intern brut. datoria publica a mariibritanii a continuat sa creasca, in ciuda faptului ca guvernul de la londra a decretat strangerea curelei. victor ciorbea ]pentru a salva statele mari consum atoare de energie electrica si alte resurse epuizabile !

vasealcititi topicul asta: http://www.forum.tehnium-azi.ro/topic/4263-demiterea-presedintelui/ vedeti ca are mai multe pagini