Bulgaria şi România, mai aproape de Balcani decât de UE în ceea ce priveşte dezvoltarea


Bulgaria şi România, mai aproape de Balcani decât de UE în ceea ce priveşte dezvoltarea

 Bulgaria şi România sunt în urma altor state membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte dezvoltarea lor, situându-se la nivelul celorlalte ţări din Balcani, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru o Societate Deschisă.


Cele mai noi state UE rămân la nivelul celorlalte ţări din Balcani în ceea ce priveşte starea economiei, calitatea vieţii, nivelul democraţiei şi starea guvernării, potrivit indexului întocmit de Institutul pentru o Societate Deschisă, care analizează apartenenţa Bulgariei la UE şi competitivitatea economiei bulgare, relatează site-ul Novinite.com.

Indexul compară Bulgaria cu celelalte state UE şi cu ţările care aspiră să adere la blocul comunitar, precum Croaţia, Islanda, Serbia, Muntenegru, Albania, Turcia, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina.

În ceea ce priveşte cele patru criterii principale menţionate, Bulgaria se clasează pe locul al 28-lea, după Croaţia, dar înaintea României.

În total, 47 de criterii au fost folosite pentru realizarea comparaţiei între 35 de ţări europene, care au fost împărţite în şase grupuri, în baza nivelului de dezvoltare. Bulgaria face parte din grupul al cincilea, alături de Croaţia, Letonia, România şi Muntenegru, care sunt urmate de state candidate la UE: Serbia, Macedonia, Turcia, Albania şi Bosnia-Herţegovina.

Bulgaria înregistrează un index relativ ridicat de dezvoltare economică, însă calitatea vieţii este mai redusă decât standardele de trai din Serbia şi Muntenegru.



Sursa: Mediafax, 31 Ianuarie 2012

Tags: uebulgariaromânia


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • Nu exista comentarii


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



Înainte de a deveni celebru, Thomas Jane făcea sex pe bani cu bărbați, pentru mâncare

Înainte de a deveni celebru, Thomas Jane făcea sex pe bani cu bărbați, pentru mâncare

Thomas Jane, starul din serialul TV "Bine dotat/ Hung" a făcut o dezvăluire care a lăsat publicul cu gura căscată. Acesta a ...

citeste continuarea

Autorul masacrului de la Oslo ar putea fi vizitat la închisoare. VEZI cine vrea să îl întâlnească

Autorul masacrului de la Oslo ar putea fi vizitat la închisoare. VEZI cine vrea să îl întâlnească

Autorul masacrului de la Oslo, Andrers Breivik, stârnește interesul mass media, dar și al unor indivizi dubioși. Exorcişti, vindecători şi lideri ...

citeste continuarea

Guvernul a aprobat înfiinţarea liniilor cu predare maghiară la UMF Târgu Mureş

Guvernul a aprobat înfiinţarea liniilor cu predare maghiară la UMF Târgu Mureş

Proiectul hotărârii prin care la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu-Mureş sunt înfiinţate linii cu predare în limba maghiară ...

citeste continuarea

Alexandra Dinu a primit un inel de logodnă care valorează 500.000 de euro

Alexandra Dinu a primit un inel de logodnă care valorează 500.000 de euro

La şapte ani de la separarea de Adrian Mutu, Alexandra Dinu se pregăteşte să fie dusă din nou la altar. De ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 112