Cabral, la un pas de moarte din cauza colesterolului?


Cabral, la un pas de moarte din cauza colesterolului?

 Mulatrul ar avea valorile de 4 ori peste cele normale. Doar un transplant de ficat îi poate salva viaţa. O scrisoare disperată, din partea unei asistente medicale, ne-a atras recent atenţia la redacţie. Femeia ne aducea o veste extrem de tristă, şi anume că simpaticul Cabral ar avea grave probleme de sănătate. Mulatrul a confirmat, pentru Click!, că e bolnav.


Zâmbeşte cu toţi dinţii în fiecare seară, la „Poveştiri de noapte" (Acasă TV), de ai zice că toata viaţa lui e numai lapte şi miere.

Ei bine, se pare că simpaticul Cabral (33 de ani) joacă bine teatru, ţinând cont că informaţiile pe care ni le-a dat o asistentă medicală despre el sunt înfricoşătoare.

Pe scurt, prezentatorul tv îşi face săptămânal analizele, pentru a ţine sub observaţie valoarea colesterolului, alarmant de mărită. Iată ce ne-a scris un cadru medical de la clinica pe care o frecventează mulatrul.

„Cabral se tratează la noi de o jumătate de an. El are o foarte mare problemă cu colesterolul, iar după ultimele analize a ieşit iar peste 840 de unităţi. Ca să înţelegeţi, cel mai bine este să aibă sub 200. Cert e că, în acest moment, pericolul principal e ca pancreasul să intre în autodigestie. Dacă se ajunge aici, el poate să moară în trei zile. Cabral îşi face analizele de sânge în fiecare săptămână şi, până acum, situaţia nu este mai bună. El a fost cuminte şi a lăsat de tot ţigările, de la mâncare se abţine, iar de băuturi alcoolice nu poate fi vorba, pentru că s-ar vedea imediat la analize", povesteşte femeia, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

„Vă scriu pentru a-l ajuta. La noi nu se poate, că suntem limitaţi, dar poate afară există o clinică, un spital unde se poate trata. El chiar merită, pentru că de fiecare dată când vine la noi e foarte simpatic, vorbeşte frumos, ba chiar a sărit să o ajute pe o colegă care avea probleme cu copilul", mai spune asistenta respectivă, care ne roagă, disperată, să publicăm cazul, pentru a-l ajuta pe mulatru.


Irinel Popescu: «Poate să facă pancreatită»

Prof. dr. Irinel Popescu, şeful Clinicii de Transplant Hepatic de la Fundeni, ne-a explicat că un colesterol atât de mare poate fi fatal.

"Colesterolul mărit e un important factor de risc în evoluţia sclerozării vaselor sanguine şi o cauză principală a deceselor provocate de bolile cardiovasculare, hipertensiune arterială, ateroscleroză, accidente cerebrale. Totodată, pacientul cu un colesterol mărit poate ajunge la pancreatită, care reprezintă, de fapt, inflamarea pancreasului", a mai precizat prof. Popescu.

Potrivit specialistului, colesterolul mărit duce la un deficit de metabolizare a ficatului. "Există două soluţii: transplantul de ficat sau dializele prin care să se scoată colesterolul din sânge. Din păcate, această a doua variantă nu se face în România", a încheiat medicul Irinel Popescu.

Iubita l-a pus la regim

Îngrijorată de starea de sănătate a lui Cabral este şi actriţa Andreea Pătraşcu, viitoarea lui soţie.

Prezentatorul de la Acasă TV a postat pe blog un text în care face haz de necaz, dar în care recunoaşte că are restricţii alimentare.

„Bestia cu chip angelic şi trup de divă m-a pus la cură de slăbire! Eu, acest individ puternic şi independent, acest munte de om... am fost transformat într-un mâncător de iaurt! Ajutor!", povesteşte Cabral. El nu trebuie să se atingă de prăjeli, produse de fast-food, carne de porc, mezeluri, prăjituri, sarmale, produse de patiserie.






Sursa: Cancan, 09 Decembrie 2010

Tags: cabralmoartecolesterol


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • Nu exista comentarii


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



Premierul olandez refuză să adopte o poziţie privind site-ul PVV împotriva imigranţilor

Premierul olandez refuză să adopte o poziţie privind site-ul PVV împotriva imigranţilor

Premierul olandez, Mark Rutte, a refuzat luni să adopte o poziţie privind site-ul împotriva imigranţilor est-europeni lansat de partidul de extremă-dreapta ...

citeste continuarea

Fukushima: 11.500 de tone de apă radioactivă, deversate în ocean

Fukushima: 11.500 de tone de apă radioactivă, deversate în ocean

Operatorul centralei nucleare japoneze Fukushima, TEPCO, a anunţat luni că va deversa în mare 11.500 de tone de apă radioactivă care ...

citeste continuarea

Isi face haine pe comanda intr-un apartament din Bucuresti

Isi face haine pe comanda intr-un apartament din Bucuresti

Sotia internationalului Cristi Chivu da dovada de o modestie iesita din comun. Desi fotbalistul castiga peste cinci milioane de euro anual, ...

citeste continuarea

Antonescu: Fiecare parlamentar are două bile şi o conştiinţă pentru moţiune

Antonescu: Fiecare parlamentar are două bile şi o conştiinţă pentru moţiune

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat luni la finalul discuţiilor cu liderii PSD şi PC că, deşi şansele moţiunii sunt mari, ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 105