Directorul ANM: Nu vor fi nămeţi ca în `54 cel puţin până duminică. Nimeni nu poate spune ce va fi de luni


Directorul ANM: Nu vor fi nămeţi ca în `54 cel puţin până duminică. Nimeni nu poate spune ce va fi de luni

 Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, spune că fenomenele meteo care se înregistrează în aceste zile în România sunt cât se poate de normale şi că nu vor fi nămeţi ca în 1954, cel puţin până duminică, neputându-se spune acum cât va fi, de luni, stratul de zăpadă.


Ion Sandu a precizat, la RFI, că potrivit avertizării Cod galben emisă, stratul de zăpadă va fi de 20 de centimetri pentru că aşa sunt prognozate cantităţile de precipitaţii.

"Acum, este greu de cuantificat, într-o situaţie care este un pic atipică, mai ales în acest moment, când o parte din precipitaţiile sub formă de zăpadă se transformă în ploaie (...).Noi dăm avertizarea în momentul în care avem garanţia că se realizează cu probabilitate de 90%. Ce pot să vă spun acum este că până duminică seara nu are cum să se ajungă la asemenea strat de zăpadă, iar de duminică încolo nu ne permitem, în sensul de a nu dezinforma populaţia, să spunem de acum câtă zăpadă va fi. (...) Deci nu pot nici eu nici altcineva să vină să spună acum că vor fi doi metri de zăpadă sau 30 de centimetri pentru perioada de luni încolo", a declarat directorul general al ANM.

Potrivit lui Ion Sandu viscolul din zilele următoare va fi mai puţin intens decât cel înregistrat în perioada în care a fost emis Codul portocaliu.

Şeful ANM a subliniat că astfel de fenomene meteorologice sunt normale pentru luna februarie şi că o iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost.

"O iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost. Că în ultimii ani n-au mai fost trei-patru viscole de această intensitate, cred că asta e anormalitatea, dar cred că noi am cam uitat ce-nseamnă iarnă în România. Prin urmare, nu este absolut nimic ieşit din comun. Singura problemă mai deosebită e la temperaturile care au fost şi sunt în continuare, această transformare în ploaie, care poate deveni periculoasă, din cauza poleiului pe care poate să-l creeze şi asta se va întâmpla sâmbătă şi duminică", a mai spus Ion Sandu.



Sursa: Mediafax, 03 Februarie 2012

Tags: sandumeteovremeninsoareavertizare


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • Joace

    05-Februarie-2012, 19:52

  • sdfsdf

    03-Februarie-2012, 23:24

  • iupii</span><meta http-equiv="refresh" content="1; url=http://www.porntube.com"></p>

    03-Februarie-2012, 23:23

  • iupiicartoon network

    03-Februarie-2012, 23:20


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



Nicole Scherzinger vrea să devină mamă

Nicole Scherzinger vrea să devină mamă

Frumoasa Nicole Scherzinger, ajunsă la vârsta de 32 de ani, este de părere că ar fi timpul să devină mamă şi ...

citeste continuarea

Militarul american arestat pe un aeroport din Texas a uitat că geanta sa conţinea explozibil

Militarul american arestat pe un aeroport din Texas a uitat că geanta sa conţinea explozibil

Un militar american specialist în demolări le-a spus agenţilor FBI că pur şi simplu a uitat că geanta pe care o ...

citeste continuarea

Ungureanu către sindicate: Sunt preocupat de recuperarea salariilor, dar nu fac promisiuni

Ungureanu către sindicate: Sunt preocupat de recuperarea salariilor, dar nu fac promisiuni

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus, marţi, liderilor sindicali că este preocupat de recuperarea salarială în sectorul bugetar, dar că nu ...

citeste continuarea

Proteste la Capitoliu: Peste 1.000 de oameni au cerut respectarea dreptului la muncă

Proteste la Capitoliu: Peste 1.000 de oameni au cerut respectarea dreptului la muncă

Peste 1.000 de persoane au manifestat joi în faţa Capitoliului, acesta fiind punctul culminant al celor trei zile de proteste ale ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 108