Explozie de proporţii lângă aeroportul din San Francisco
![]()
Cel puţin o persoană a murit şi alte treizeci au fost rănite în explozia şi incendiul care s-au produs joi seară în apropiere de aeroportul internaţional din San Francisco.
Explozia s-ar fi produs de-a lungul unei importante conducte de gaze naturale subterană situată în cartierul rezidenţial San Bruno, în apropiere de aeroport, unde autorităţile locale au efectuat evacuări de urgenţă. O persoană a decedat în urma exploziei, a confirmat morga din ţinutul San Mateo. Peste treizeci de persoane au fost transportate spre spitalele din zonă pentru a primi îngrijiri, a precizat un purtător de cuvânt al clinicii Kaiser Permanente Karl Sonkin.
Un număr important de locuinţe erau în continuare cuprinse de flăcări la mai multe ore de la producerea exploziei, în contextul în care sute de pompieri au fost mobilizaţi pentru a stinge focul. Peste 50 de case au fost distruse şi peste o sută avariate în incendiul de proporţii, potrivit pompierilor.
O explozie în apropiere de aeroportul internaţional din San Francisco a provocat joi seară incendierea mai multor locuinţe situate lângă o benzinărie, au declarat martori oculari.
"Am auzit un sunet similar celui produs de unui avion zburând la joasă altitudine, apoi deodată casa a început să tremure", a povestit Tina DiIoia, care se afla, cu bebeluşul său, în apartamentul său din localitatea San Bruno, la periferia de sud a oraşului San Francisco, în momentul producerii exploziei, la aproximativ 800 de metri distanţă.
La scurt timp martora a declarat că a mai avut loc o explozie. Focul s-a extins la aproximativ zece locuinţe şi mai multe persoane urmau să fie evacuate din zonă. Autorităţile locale încercă să afle dacă explozia ar fi putut proveni de la o conductă importantă de gaze naturale.
Explozia a survenit în apropiere de aeroport, ceea ce a generat temeri privind un posibil atentat, înainte de comemorarea a nouă ani, sâmbătă, a atentatelor de la 11 septembrie. Nicio informaţie nu susţine însă o astfel de ipoteză, notează Mediafax.
Tags: explozie, aeroport, san francisco
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Jennifer Aniston adoptă un look Barbie într-un pictorial provocatorJennifer Aniston a pozat pentru revista americană Allure, îmbrăcată într-o pijama sexi, roz şi cu un ursuleţ de pluş în braţe, ... |
România şi Bulgaria, criticate de New York Times: Semnele corupţiei marchează peisajul în regiunile de frontierăSemnele corupţiei marchează peisajul în regiunile de frontieră ale României şi Bulgariei, sub forma vilelor luxoase aparţinând vameşilor şi poliţiştilor de ... |
Treizeci şi trei de membri ai familiei fostului preşedinte tunisian au fost arestaţiTreizeci şi trei de membri ai familiei preşedintelui tunisian îndepărtat de la putere, Zine El Abidine Ben Ali, suspectaţi de "crime ... |
Bilanţul epidemiei de holeră din Haiti depăşeşte 2.000 de morţiEpidemia de holeră a provocat moartea a peste 2.000 de persoane în Haiti de la apariţia sa, la jumătatea lui octombrie, ... |







1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD