MAATatatsi in parlamentul european” stanga” se intelege cu “dreapta”in ce priveste consemnul de vot !!!! tanarul comunist ridicat de catre basescu isi face datoria! preda: Încalc consemnul de vot la pe. nu pot sprijini un socialist ce a cerut suspendarea lui băsescu17 ianuarie 2012 europarlamentarul pdl cristian preda anunţă că va încălca consemnul de vot din grupul ppe pentru alegerea preşedintelui parlamentului european, precizând că nu poate sprijini un socialist, cu atât mai puţin unul care a susţinut suspendarea preşedintelui băsescu în 2007, relatează mediafax. "În această seară (luni seară - n.r.), în plenul parlamentului au fost anunţaţi candidaţii la postul de preşedinte al pe, mandatul lui jerzy buzek încheindu-se după doi ani şi jumătate. sunt trei candidaţi în competiţie: socialistul german martin schulz, britanicul nirj deva din grupul conservator şi diana wallis, liberal-democrată din marea britanie", scrie preda pe blogul său. el precizează că va vota cu diana wallis. "voi încălca astfel consemnul de vot din cadrul grupului ppe, care a cerut susţinere pentru schulz. nu pot sprijini un socialist. cu atât mai puţin unul care a susţinut, la cererea amicilor săi din românia, suspendarea preşedintelui băsescu în 2007", explică preda. potrivit unui algoritm mai vechi, funcţia de preşedinte al parlamentului european este asigurată în fiecare ciclu electoral de principalele două grupuri politice, prin rotaţie. În actuala legislatură, jerzy buzek, din partea ppe, a asigurat în primii doi ani şi jumătate din cei cinci, funcţia de preşedinte. conform înţelegerii, urmează ca cele două principale grupuri din pe - s&d şi ppe - să susţină, marţi, la vot alegerea unui socialist, respectiv pe martin schulz. În ceea ce priveşte cele 14 posturi de vicepreşedinte, ppe va avea şapte mandate, s&d trei mandate, alde - două, verzii - un mandat şi ecr - un mandat. cel mai probabil, susţin surse europene, înţelegerile vor fi respectate, iar numărul decandidaţi propuşi va fi egal cu cel al posturilor disponibile. principalele partide politice româneşti nu au candidaţi la alegerile pentru biroul pe, din motive de "matematică", dar şi pentru că, spun eurodeputaţii, au preferat funcţiile din cadrul familiilor politice europene, care sunt mai influente. in romania cat

MAAT“acta ,non verba !!” să ne “croim” altă soartă! privim inapoi la cei 23 de ani trecuti si in buna parte irositi si macar acum, in ceasul al doisprezecelea, ar trebui sa ne intrebam unde si de ce s-a gresit! a avut loc atunci, la sfârsitul celui de-al noualea deceniu al veacului trecut, o mare rasturnare. posibilitatea care n-a existat cu patru decenii mai inainte, când marile puteri anglo-saxone n-au avut energia si chiar puterea de a impune celui de-al treilea partener dintre invingatorii celui de-al doilea razboi mondial respectarea cartii atlantice pe care o proclamasera, acum a fiintat! ar fi fost posibil sa se redeschida contenciosul problematic si sa se dea alte si noi si mai ales drepte solutii. pentru unii, un astfel de lucru s-a realizat, dar numai pentru unii si n-a fost cazul nostru! mult dezbatuta si de unii atât de nedrept contestata ridicare a natiunii române prin care s-a pus capat unui regim de dictatura in decembrie 1989 a avut loc si poate desfasurarea ei nu ne-a satisfacut pe deplin si nici n-a implinit toate asteptarile unor puteri din afara. poate unele planuri au fost dejucate prin desfasurarea evenimentelor, dupa cum nu provocarile din afara in toate sensurile s-au impus dominant. rezultantele au fost diferite de cele asteptate si pentru noi, dar si pentru unii din afara. o cucerire certa – in limitele nou dominantei „corectitudini politice“! – a fost recâstigarea libertatii individuale si a posibilitatii de a ne exprima opiniile, dar, pe de alta parte, ca tara am pierdut neatârnarea noastra, dreptul de a decide in probleme cruciale. fara indoiala, este vorba de un proces la scara mondiala sau cel putin europeana, dar el ar trebui sa rezulte din consultari, dezbateri, concesii reciproce, ceea ce uneori a avut loc, când cei in cauza au stiut sa-si impuna dorinta si vointa – cazul poloniei, intre altele – dar alteori n-a fost vorba decât de o constrângere sau de o acceptare sub presiune, chiar când se afisa un surâs pe buze…. mai grav, ne-am oferit cu mâinile legate, acceptându-ne soarta ca mieii dusi la sacrificare! dar la aceasta s-a adaugat o componenta si mai grava. n-am fost in stare ca prin selectia naturala a alegerilor sa deosebim grâul de neghina si am cultivat mai ales neghina! unde ne sunt barbatii politici de felul celor care au construit si aparat o românie si n-au avut ca prima grija propria lor stare materiala? câti dintre oamenii de valoare ai acestei tari apartin clasei politice si care este procentajul celor putini aflati in aceasta situatie fata de ceilalti? mai grava, pe lânga lipsa de competenta la foarte multi, este lipsa de corectitudine. coruptia, foloasele necuvenite, fraudele, totdeauna existente intr-un fel sau altul, n-au avut niciodata proportiile atinse astazi la scara nationala. tara vedem unde a ajuns, spitalele se inchid, scoli se inchid, salariatii si pensionarii si-au vazut restrânse salariile si pensiile, dar, paradoxal, in ceea ce priveste cei ce fac politica, ne intrebam care este starea materiala a celor mai multi astazi, in comparatie cu cea pe care o detineau când s-au angajat in atare activitate?! dar revenind la starea tarii, constatam o teribila saracire a averii ei. a avut loc un mare jaf, ale carui proportii n-au mai fost niciodata atinse. la rasturnarea dictaturii, visteria era dotata cu câteva miliarde de dolari, datorii nu existau, este drept ca economia nu se infatisa corespunzator. dar industria nu era o „gramada de fier vechi“. ea avea componente competitive la scara mondiala si situatia unitatilor afectate de o neinlocuire corespunzatoare a aparaturii lor de catre regimul lui ceausescu putea fi indreptata prin investitii proprii sau prin colaborare, in conditii favorabile si demne, cu investitori straini. in agricultura, s-a acceptat daca nu incurajat, distrugerea unei intinse retele de irigatii si a atâtea gospodarii colective, care ar fi putut fi transformate in societati pe actiuni, au fost nimicite. modalitatile de restituire a bunurilor pe nedrept insusite de regimul comunist si asa-numita privatizare au oferit un teren propice marelui jaf. ma intreb, daca am face astazi recensamântul acestor bunuri, câte vom constata ca se gasesc in mâinile fostilor detinatori sau a urmasilor lor si câte au fost folosite ca, in schimbul unor preturi de nimic, sa ajunga in mâinile unor noi latifundiari? si câti urmasi fictivi sunt astazi beneficiari ai unei averi necuvenite cu complicitatea unora sau altora dintre autoritati? un control onest al restituirii in foarte multe localitati ar demonstra jaful la scara nationala, inlesnit de altfel printr-o legislatie parca facuta spre a inlesni acest lucru! lichidarea averii statului – avere care reprezenta un garant al existentei tarii! – concesii acordate pe nimic, setea de a vinde orice si a scoate bani din orice, a dus la o saracire nejustificata si paguboasa. ma mai intreb care a fost si este folosul a multor regii, forma noua, care, in nu putine cazuri nu da rezultatele asteptate si reprezinta o cale de rasplatire a unor „obligatii politice“. care a fost si este folosul fondului proprietatea pentru masa celor indrituiti a fi despagubiti? fara indoiala, apartinem astazi, in conditiile mondializarii si ale apartenentei la uniunea europeana, unui complex proces mondial economic, de circulatie libera, dar cei care reprezinta statul au datoria de a apara averea comuna a comunitatii, de a nu lasa sa se ajunga ca investitorii si bancile din afara sa fie stapânele unei economii intr-o tara care si-a câstigat neatârnarea inca cu aproape un veac si jumatate in urma! nu poate fi fireasca o instrainare de atari proportii, când bancile autohtone n-au mai ajuns sa detina decât câteva procente din acest sector atât de important al economiei. dar lucrurile au capatat o infatisare si mai grava in actualele circumstante mondiale si europene. de data aceasta, suntem prinsi si intr-un vârtej care ne impune stapânire de sine, organizare inteleapta facuta de oamenii cei mai competenti in fiecare domeniu, mai lasând politica si conflictele deoparte macar pâna trec marile primejdii si de asemenea demnitate si daruire catre interesul tarii. o reformare a atitudinii noastre, a fiecaruia si mai ales a celor care si-au asumat raspunderi actuale sau viitoare pentru comunitate este mai mult decât necesara. sa ne comportam ca cetateni solidari ai tarii si a marilor ei interese si nu ca entitati individuale, egoiste si rupte de trecut, prezent si viitor! autor: dan berindei sursa: revista cultura neocomunismul în românia neocomunismul este o mișcare politică ce-și propune să reînvie ideologia și practicile comuniste. această nouă doctrină așa-zis politică, a apărut în românia după evenimentele din decembrie 1989. s-a născut ca urmare a ascensiunii rapide în funcții politice de prim rang a unor foști membrii influenți, dar de linia a doua ai partidului comunist român, a foștilor ofițeri de securitate, a unor așa-ziși disidenți ai regimului sau unor indivizi condamnați de statul socialist pentru infracțiuni de drept comun. având același scop, acela de a ajunge cât mai repede la conducerea statului și de a umple vidul de putere creat, aceștia au beneficiat de acces nelimitat la resursele economico-strategice ale fostului stat socialist și au reușit, în foarte scurt timp, să acapareze puterea politică, autopropunandu-se și alegându-se reciproc în funcțiile de conducere ale statului. decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare! comunismul a fost fabricat de marile puteri ale planetei şi procesul lui nu-i sarcina româniei aşa cum n-a fost răspunderea românilor. secundo În calitate de naţiune mică şi de teritoriu pîn¬dit, prima noastră îndatorire e supravieţuire prin adaptare şi anume adaptare în timp util şi înainte de ireparabil. terţio acest proces al comunismului nu-i diversiune pentru consumarea timpului şi epuizarea energiei pînă la consolidarea în putere şi în legitimitate a neo-comunismului continuator cu alte mijloace a paleo-comunismului? să evităm obiectivele false. să nu ne angajăm pe căi moarte. trebuie din ce în ce mai multă gîndire şi mai multă inteligenţă. inteligenţa e matca de pornire a gîndirii şi gîndirea e stimulul trofic al inteligenţei. dr. Şerban milcoveanu de ce v-ati salbaticit, tovarasi? un prieten mi-a trimis mai multe imagini cu inscriptii umoristice si cu cateva dintre numeroasele absurditati ale zilelor noastre. mi-a retinut atentia un îndemn scris pe un zid aflat probabil undeva la vreun punct de frontiera: „bine ati venit în romania! fixati-va ceasul cu 50 de ani în urma“. În primul moment mi-am spus ca textul apartine unui optimist, chiar daca acesta s-a gandit probabil la mizeria si umilintele incredibile la care au adus tara cei ce ne conduc. din pacate, multe dintre manifestarile de zi cu zi ne trimit cu gandul la vremurile în care nu exista ceasul, lipseau legile, iar scrisul era o mare necunoscuta pentru multi dintre vietuitorii acestui pamant. Îmbrancelile, urletele si disperarea cu care oamenii se napustesc asupra apei sfintite, asupra unor moaste sau la sarutatul mainilor înaltilor prelati, cozile nesfarsite si reactiile animalice pentru „a prinde“ reducerile prilejuite de promovarea unor produse, de la ulei, cafea, zahar la masini de gaurit sau la orice altceva, îmi amintesc de o gluma trista, foarte la moda în „epoca“ în care ni s-a cerut sa ne fixam ceasul. un american, un francez si un roman sunt prinsi de canibali, iar seful acestora, generos, le promite ca, înainte de a-i pune la fiert sau la prajit, le va îndeplini o ultima dorinta. fireste, americanul cere o sticla de whisky, francezul – o femeie, iar compatriotul nostru, spre mirarea tuturor, îsi doreste o tribuna. „tovarasi din tarile subdezvoltate si înapoiate!, îsi începe el cuvantarea. vi s-a întamplat sa stati la coada zile si nopti si sa nu gasiti urma de mancare? vi s-a întamplat sa lucrati pana la epuizare si sa nu primiti mai nimic?“, se intereseaza el, iar canibalii, atenti, se grabesc sa raspunda, la fiecare nedumerire a romanului: „nuuu!“ „vi s-a întamplat sa nu aveti bani, medicamente, scoli pentru copii? vi s-a întamplat sa nu aveti adaposturi si locuri de munca?“, mai întreaba el, la care urmeaza raspunsul prompt al canibalilor: „nuuu!“ „pai, atunci, de ce v-ati salbaticit, tovarasi?“, se revolta sincer oratorul. În anii la care ne referim, se spunea ca omenirea s-ar afla cu un picior pe luna, iar cu celalalt în epoca de piatra si ca, pe minunata noastra planeta, s-ar gasi reprezentanti ai tuturor etapelor prin care a trecut specia umana. noi, din pacate, am pornit-o înapoi spre salbaticie. pana acum, într-un termen incredibil de scurt, gratie „reformei“ învatamantului au fost desfiintate sau comasate 1100 de scoli, abandonul scolar atinge proportii alarmante, fiii de tarani si ai celor fara posibilitati materiale, din care mai demult a provenit majoritatea intelectualitatii, nu mai au, practic, acces la studii superioare. institutele de mare performanta sunt puse în situatia de a nu putea functiona, zeci de spitale de interes regional se desfiinteaza sau raman fara specialisti, iar cei ce n-au plecat din tara nu au cu ce sa-i trateze pe suferinzi, în conditiile în care foarte multi bolnavi îsi aduc si mancarea si medicamentele de acasa. si totusi, ca un prim succes al reformei, pana vor veni elicopterele si salvarile promise, pana la inaugurarea turismului funerar, ministerul sanatatii a cumparat 3,6 milioane de prezervative cu o marime medie de 19 cm, dar nu mai mici de 16 cm! vrei, nu vrei, bea grigore aghiasma! sa fie aceasta o cerinta a f.m.i. sau a u.e.? este de asteptat ca produsele pomenite sa se distribuie la alegeri, pentru a fi puse pe ghidoanele mult discutatelor biciclete, caci altminteri prevenirea bolilor cu transmisie sexuala ar trebui sa înceapa cu un alt capitol. sau, ma rog, sa fie donate fetelor care „lucreaza“ cu mult succes în strainatate. sigur este ca, în tara tuturor începuturilor, doar tampeniile si absurditatile pot fi duse la bun sfarsit. si pentru ca reformele si modernizarea merg cu pasi repezi, în presa se vorbeste, cu insistenta, despre un viitor minister al competitivitatii! dar într-o lume în care psihiatrii ar trebui sa aiba un cuvant decisiv, nimic nu pare imposibil. Într-un stat din orientul Îndepartat, de exemplu, a aparut, cu un deceniu în urma, ministerul adevarului. nu cred ca cel ce detinea patentul sa fi auzit de orwell, dar este în afara oricarei îndoieli ca functionarii respectivului minister se îngrijeau mai întai sa nu ajunga la închisoare si abia apoi de adevar. se subîntelege ca ministerul competitivitatii nu poate fi decat tot un minister al adevarului, pentru ca marile spirite se întalnesc deseori. iar un popor de betivi si de lenesi trebuie pus la treaba, la competitie. pana una-alta a trecut exact un an de la taierea salariilor si a pensiilor, dar protestele au fost putine si chinuite, semn ca se poate lua si mai mult ori ca înapoierea unei parti din ceea ce s-a furat va starni valuri electorale de recunostinta. oricum, salbaticirea continua netulburata caci tocmai cei ce ar fi obligati sa protesteze, sa atraga atentia asupra acestei crime de neiertat se ocupa de nimicuri, continuand cu ferocitate ceea ce odinioara facusera defunctii securisti. tragic este faptul ca nici macar cei ce se afla în fruntea breslei scriitoricesti nu fac exceptie de la asemenea practici. caci, de cand cu telescriitorii si cu lupta împotriva comunismului demult decedat, obiceiurile s-au schimbat radical. În loc sa faca ceea ce nu este la îndemana oricui, nu putini confrati au coborat la nivelul politicii, iesind, adica, la razboi cu dosarele. a judeca scrisul si scriitorii dupa regulile plutonieresti, a nu recunoaste pretul trecerii de la realismul socialist la literatura adevarata, mi se pare o josnicie. din „generatia 60“ am mai ramas cativa, foarte, foarte putini si nu stim pentru cat timp, dar nu cred ca vreunul ar avea dreptul sa ridice piatra. acum, cand salbaticia, oroarea fata de spirit, minciuna si ignoranta fac parte din aerul pe care îl respiram, suntem obligati sa spunem cum a fost, în ce mai credem si daca cineva dintre noi este cumva atat de imaculat încat sa ne judece. pentru generatia noastra e prea tarziu sa mai castigam batalia cu tarele societatii romanesti de astazi: minciuna, ignoranta si nerusinarea. dar nu strica sa ne amintim, atunci cand scriem ori cand vorbim despre noi sau despre altii, îndemnul mantuitorului „nu lasati margaritarele voastre în seama porcilor“. care porci, se stie, sunt multi si agresivi. autor: augustin buzura sursa: revista cultura aşa nu se mai poate!!! – udmr-ul şi pcm-ul, duşmani declaraţi ai statului naţional unitar român – 2011 refuzul categoric al udmr-ului de a vota constituţia româniei din anul 1991 a reprezentat începutul acţiunilor şi manifestărilor cu caracter antiromânesc, în principal separatist–autonomist teritorial pe criterii etnice, ale acestei formaţiuni reprezentative a etnicilor maghiari din ţara noastră ! catalogăm acest refuz ca antiromânesc întrucât motivaţia principală expusă de udmr, la acea dată, a fost că se opune „caracterului de stat naţional” prevăzut la art. 1, alin.1 al constituţiei româniei („ românia este stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil”). similar s-a manifestat udmr-ul şi la revizuirea constituţiei în anul 2003, iar în prezent, etalându-şi aceaşi consecvenţă antiromânească, a propus ca la o nouă revizuire să fie elimitat „caracterul de stat naţional” ! este evident, pentru toţi românii patrioţi, că în cei 20 de ani, cât au trecut, de la acest moment acţiunile udmr-ului îndreptate împotriva caracterului naţional al statului român s-au înmulţit, diversificat şi amplificat gradual, dar neîncetat. acestea au fost gândite şi proiectate, iar mai apoi aplicate şi mulate în funcţie de şi pe conjuncturile interne şi externe (în special din punct de vedere al sprijinului ungariei) considerate favorabile realizării lor practice. o caracteristică importantă a manifestărilor şi acţiunilor cu caracter antiromânesc, separatist – autonomist şi neorevizionist maghiare este aceea că ele au fost, începând cu perioada ulterioară tratatului de la trianon şi până azi, mai bine organizate, dirijate, mult amplificate şi extrem de virulente în situaţiile când se considera că românia este slăbită şi avea dificultăţi din punct de vedere social, economic şi politic. numai în asemenea împrejurări neorevizionismul maghiar a îndrăznit să atace românia! aşa se întâmplă şi în prezent! istoricii, oamenii de presă şi scriitorii specializaţi pe acest subiect, observatorii atenţii ai acestei problematici, ofiţerii de informaţii specialişti în materie ai acestei ţări care au apărat unitatea şi integritatea teritorială a româniei, pot confirma cele susţinute precum şi pericolul real şi apropiat ce pândeşte românia din această direcţie! Începând cu anul 2010, dar mai cu seamă în anul 2011 a devenit clară şi fără echivoc, pentru toţi românii – inclusiv pentru cei care mai aveau dubii – hotărârea reprezentanţilor politici ai etnicilor maghiari şi secui din românia, în deplină concordanţă cu a liderilor politici din ungaria, de a înfăptui autonomia teritorială a aşa zisului ţiunut secuiesc! această hotărâre este demonstrată de numeroasele declaraţii ale acestora – primari, şefi ai consiliilor judeţene, consilieri, parlamentari, membrii ai guvernului etc.- acţiuni şi manifestări organizate în scopul respectiv, decizii şi hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene cu preponderenţă sau total maghiare, propuneri legislative şi legi subordonate aceluiaşi deziderat al obţinerii autonomiei teritoriale pe criterii etnice. deviza lor a devenit: „vrem autonomia teritorială a ţinutului secuiesc” ! s-a ajuns ca reprezentanţi ai minorităţilor maghiară şi secuiască, fie ei politici, civici, etc., să solicite în mod ultimativ şi imperativ statului român acordarea autonomiei teritoriale în caz contrar ameninţând statul român cu nesupunerea civică: „în prima fază ieşim în stradă fără arme. apoi o să vedem”!!! bisericile maghiare susţin, de asemenea, recurgerea la nesupunere civică, potrivit declaraţiilor unor lideri ai etnicilor secui. susţinerea făţişă, la unison, de către liderii udmr-ului, pcm-ului şi ppmt-ului a autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc, inducerea permanentă şi planificată în rândul etnicilor maghiari şi secui a ideii necesităţii realizării acesteia, îndoctrinarea şi manipularea lor în direcţia respectivă are consecinţe nefaste şi destabilizatoare pentru situaţia din românia. ele au produs şi generează tensiuni în planul relaţiilor dintre aceşti minoritari şi majoritatea românească ( din partea majorităţii, până în prezent, doar emoţional, declarativ, făcându-se apel la respectarea legilor româniei ). faptul că udmr-ul se află la guvernare, iar liderii săi susţin, se manifestă şi lucrează asiduu pentru înfăptuirea practică a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a încurajat proliferarea acţiunilor antiromâneşti cu caracter şovin, xenofob, neorevizionist şi separatist – teritorial al unor organizaţii aparţinând etnicilor secui şi maghiari sau al unor persoane de această etnie!!! de la marşurile tăcerii cu lumânări aprinse, de acum câţiva ani, s-a ajuns azi ca, în zonele cu populaţie preponderent maghiară şi secuiască din harghita şi covasna, autoritatea statului român să nu mai existe, puţinii români de aici să fie discriminaţi ca în secolul al xvi-lea, constituţia româniei şi limba română să fie batjocorite, istoria româniei să fie de asemenea batjocorită şi falsificată, iar simbolurile naţionale româneşti – în principal drapelul naţional şi imnul naţional - să fie ofensate cum nicăieri în lumea civilizată nu se mai întâmplă!!! au apărut o serie de bezmetici fanatici ultraextremişti secui care afişează în public inscripţii insultătoare, purtate inclusiv pe îmbrăcămintea lor, şi înscrisuri ce susţin că „ţinutul secuiesc nu este românia”, sau cu „harta româniei fără transilvania”, sau prin care se cerea preşedintelui româniei paşaportul atunci când acesta s-a deplasat în judeţul harghita ( aluzie că acolo este o altă ţară!): „dl. băsescu, paşaportul, vă rog”! a fost profanată memoria unuia dintre cei mai mari eroi ai românilor, avram iancu, şi a celui mai mare poet român, mihai eminescu, iar prin acest lucru a fost adusă o gravă ofensă românilor de pretutindeni şi româniei, ce nu poate fi iertată şi uitată niciodată!!! a continuat aniversarea „zilei maghiarilor”, la 15 martie dar, cu această ocazie, au continuat şi manifestările antiromâneşti în cadrul cărora s-a solicitat, mai răspicat decât în anii anteriori, autonomia teritorială! a fost aniversat, cu mare pompă, regimul criminal de ocupaţie horthystă în transilvania de nord-vest, răspunzător de crime împotriva umanităţii, de organizaţii extremiste aparţinând etnicilor maghiari şi secui. la miercurea ciuc, aprobarea pentru această manifestare a fost dată şi de primărie, primarul fiind fost deputat udmr în parlamentul româniei. o altă ofensă de o gravitate enormă a fost adusă româniei şi românilor de echipa naţională de hochei a româniei care la debutul jocului cu echipa naţională a ungariei, a intonat imnul ungariei, iar ulterior imnul aşa zisului ţinut secuiesc!!! episodul respectiv a căpătat circumstanţe agravante când un jucător al echipei de hochei a româniei a declarat că < nu românia ci ţinutul secuiesc a învins ungaria la hochei>, iar el nu se consideră ca făcând parte din echipa româniei, ci a „ţinutului secuiesc”!!! poate să spună cineva că aceşti extremişti, ultranaţionalişti, iredentişti, xenofobi şi neorevizionişti secui sau maghiari care au făcut toate cele menţionate mai sus nu au fost încurajaţi şi de atitudinea liderilor politici maghiari şi secui şi nu au nici un fel de legătură cu udmr-ul sau pcm-ul? in caz că nu, cum se explică atunci, chiar şi numai susţinerea de către udmr şi pcm, la fel ca şi acei extremişti, a autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc!? cum se explică, în aceaşi ordine de idei, acţiunile pcm-ului (partidul civic maghiar) care vizează organizarea unui referendum în judeţele harghita, covasna şi mureş, privind obţinerea şi instituţionalizarea autonomiei teritoriale în această zonă, parte integrantă a statului naţional unitar român!? ori acest lucru este extremism, separatism şi revizionism pentru toţi – indiferent de căile şi mijloacele prin care se încearcă realizarea lui - deoarece se atentează la integritatea teritorială a statului român!!! tot astfel trebuie catalogate şi cererile de revizuire ale tratatului de la trianon, nerecunoaşterea acestuia, pentru că a consfiinţit unirea transilvaniei cu românia care a devenit astfel un stat naţional şi unitar, exact ceea ce a contestat dintotodeauna udmr-ul solicitând cu neruşinare şi neloial statului român, de la care a beneficiat de toate drepturile şi libertăţile democratice posibile, scoaterea acestei sintagme din constituţia româniei!!! politica constant antiromânească promovată de udmr, generează şi un alt lucru deosebit de grav, anume cultivarea, întreţinerea şi recrudescenţa atitudinilor şi manifestărilor cu caracter şovin şi exclusivist maghiar din rândul tineretului acestei minorităţi care, în prezent, îngroaşă rândurile organizaţiilor extremiste maghiare din românia. pe lângă faptul că numeroşi dintre ei sunt membri unor asemenea organizaţii, parte dintre aceştia sunt şi membri ai udmr-ului sau pcm-ului. exemple ale unor atitudini şi manifestări antiromâneşti, şovine şi exclusivist maghiare din partea unor tineri aparţinând minorităţilor maghiară şi secuiască, numai în cursul acestui an, sunt numeroase şi arhicunoscute! În aceste zone controlate de udmr ofensa la adresa statului naţional unitar român este prezentă pretutindeni şi este ridicată la rang de mare cinste!!! o urmare la fel de gravă, total nefavorabilă româniei – datorate tot acţiunilor antiromâneşti udemeriste, dar şi partidului lui tokes – poate apărea în scurt timp pe plan extern, unde se încearcă, de ceva vreme, inducerea în mass-media occidentală, cât şi în rândul opiniei publice europene, a ideii necesităţii obţinerii autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc (după modelul kossovo), ca singură condiţie, chipurile, pentru păstrarea identităţii naţionale a minorităţilor maghiară şi secuiască. pe acest segment de acţiune se marşează puternic, aducându-se ca „exemple” cazurile tirolului de sud şi, mai nou, kossovo (care în realitate nu au nici un fel de legătură cu situaţia minorităţilor din românia), urmărindu-se internaţionalizarea acestei aşa zise probleme şi captarea de sprijin extern. elemente şi organizaţii ultraextremiste şi şovine din cadrul diasporei maghiare ajută imens de mult aceste demersuri antiromâneşti. poate că cea mai elocventă dovadă a dorinţei de internaţionalizare a problematicii a aşa zisului ţinut secuiesc l-a constituit deschiderea la bruxelles, în acest an, a unei < reperezentanţe a ţinutului secuiesc din românia> !? aşa nu se mai poate! În asemenea condiţii, ca român, nu pot să fiu de acord ca la guvernarea româniei să continue să se afle udmr-ul, întrucât acesta, prin încălcarea stipulaţiilor în materie ale legilor ţării privind integritatea teritorială, este ilegal şi prin urmare, trebuie scos în afara legii. mai mult, parlamentarii udemerişti nu mai au ce să caute în parlamentul românie,i întrucât au încălcat , cuprins în legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, care este următorul: „jur credinţă patriei mele românia, jur să respect constituţia şi legile ţării, jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a româniei…” nu pot să mai fiu de acord ca statul român al cărui contribuabil sunt să mai aloce bani de la bugetul de stat pentru acest „partid” şi alte asemenea partide sau organizaţii, publicaţii etc. aparţinând minorităţilor maghiară şi secuiască, atâta timp cât acestea acţionează în scopul dezmembrării teritoriale a ţării mele. nu mai pot să fiu de acord, ca şi contribuabil, nici ca de la bugetul statului român să se mai aloce bani primăriilor şi consiliilor judeţene care acţionează pentru realizarea autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc sau, din acelaşi motiv, ca şi din banii mei de contribuabil să fie plătite salariile parlamentarilor udemerişti. nu pot fi de acord ca şi cu banii mei să fie susţinute acţiuni antiromâneşti!!! În acelaşi timp, nu pot să fiu de acord nici ca parlamentarii români, pe care şi eu i-am trimis în parlamentul româniei prin votul meu să mai accepte, tacit sau nu, pretenţiile şi acţiunile de orice fel ale minoritarilor maghiari şi secui care atentează la integritatea teritorială a statului român, fie din necunoaştere, dezinteres, neputinţă, complicitate determinată de interese diverse sau din motive şi mai grave!!! nu pot să fiu de acord ca nici o instituţie decizională politic sau garantă a constituţiei, a statului român, guvern, parlament şi respectiv preşedinţie să nu ia absolut nici o atitudine sau măsuri faţă de acest grav atentat la siguranţa naţională a româniei !!! aşa nu se mai poate !!! colonel (r) prof. claudiu aiudeanu p.s. 1. românii ar trebui să ceară organizarea unui referendum în care să-şi exprime acceptul sau nu legat de realizarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa zisului ţinut secuiesc şi dacă mai sunt de acord ca un „partid” ca udmr-ul cu o reprezentare de aproximativ 5% din electorat, care acţionează în mod evident segregaţionist pentru dezmembrarea teritorială a româniei, să mai facă parte din coaliţia de guvernare şi să le decidă destinele lor (adică ale majorităţii) şi viitorul româniei !!! 2. o întrebare firească pentru directorul sri, de altfel fiul unuia dintre marii istorici patrioţi români în viaţă şi faţă de care am o consideraţie deosebită: din moment ce legea 51/1991 privind siguranţa naţională a româniei este în vigoare, de ce sri-ul nu aplică prevederile art. 3, alin.h al acestei legi care stipulează că ameninţări la adresa siguranţei naţionale sunt şi „ iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot puneîn pericol sub orice formă unitatea, integritatea teritorială a româniei…” ? 17.01.2012 neoliberalismul este continuarea bolşevismului cu alte mijloace17.01.2012 de ion vianu Şansele ca o ameliorare să se producă din lăuntrul sistemului sunt aproape de zero. din ce în ce mai mult devine aparent că partidele politice în ansamblul lor nu sunt decât grupări de interese pentru care noţiunea de bine public este pură demagogie. poate că nicio lege din cele pe care guvernarea băsescu-boc le-a propus – retrăgând-o în ultimul moment sub o presiune fără precedent din toate direcţiile – nu a apărut mai şocantă decât cea privind noua organizare sanitară a ţării. proiectul trăda psihologia cinică la extrem a noii noi clase care conduce ţara de la revoluţie încoace. dacă d-l băsescu a mai putut produce iluzii pozând în campionul luptei anticorupţie, recentele şi sistematicele luări de poziţie ale domniei sale au arătat fără putinţă de îndoială ce au devenit intenţiile sale şi pe cine reprezintă acum. după ce a optat pentru susţinerea proiectului roşia montană, după ce a devenit peste noapte un critic declarat al dna, instituţie care mai reuşea să zguduie câte una dintre structurile corupte, proiectul legii sanitare ar fi urmat să încredinţeze, în ţara hoţiei incontrolabile, banii strânşi de la cetăţeni unor companii particulare opace. iar retragerea proiectului a fost anunţată cu o dezamăgire plină de resentimente. asupra unui punct are dreptate preşedintele: sistemul sanitar actual este corupt, iar imobilismul nu rezolvă situaţia gravă. exemplul nu face decât să confirme ceea ce ştiam: clasa politică actuală este sistemic incapabilă să rezolve marile probleme sociale. ea nu poate genera decât soluţii strâmbe. acum, chiar cei care se mai îndoiau nu mai pot închide ochii în faţa realităţii: românia a fost, este şi va mai fi încă exploatată de către nomenclatura securisto-comunistă convertită la neoliberalism. pe vremuri, adică după perioada războiului rece, prin anii ‘60, pacifiştii mondiali lansaseră ideea „convergenţei celor două sisteme“. mai lăsau socialiştii un pic, mai lăsau şi capitaliştii, iar cele două „lagăre“ aveau să conveargă spre un singur sistem politic, cu componente de stânga şi de dreapta. cine a avut norocul să trăiască vede azi că această „convergenţă“ s-a realizat… sub chipul neoliberalismului lipsit de orice scrupule. fără să intrăm în amănuntele a ceea ce s-a petrecut în alte ţări ex-socialiste (fiecare caz are particularităţile lui), să ne mărginim la analiza situaţiei din românia. În 1989, profitând de falimentul comunismului, oligarhia a descoperit că putea să se dispenseze de tutela apăsătoare a familiei ceauşescu şi a micului grup de slugi absolute care o înconjurau pentru a prospera într-o măsură încă şi mai mare şi pentru a se lansa într-o operă de acaparare a bunului public cu controlul absolut al societăţii sub aparenţe superficial-democratice, o adevărată comedie socială demnă de un nou potemkin, în dispreţul total al binelui public. este fenomenul pe care l-am numit „neoliberalismul – stadiul cel mai înalt al comunismului“. iată în ce chip s-a realizat „convergenţa celor două sisteme“ atât de visată de pacifiştii anilor ‘60: prin libera alegere a nomenclaturii de a adopta un alt stil de viaţă decât cel impus de rigorismul bolşevic, păstrând acelaşi dispreţ pentru „clasa muncitoare“ care, se ştie, oricum merge în paradis. neoliberalismul de azi nu este altceva decât bolşevismul, minus lozincăria propagandistă a comunismului. actualul nivel al discuţiei între puterea şi opoziţia din românia arată cât de slabe pot fi speranţele celor care ar dori o reală schimbare. nici coaliţia de la guvernare, nici aşa-zisa opoziţie, monstrul bicefal usl, nu au programe şi personalizează la maximum polemica. restul este un câmp gol în care proliferează buruienile disperării care se numesc, pe rând, vadim, becali, dan diaconescu-direct. Încrederea de care s-a bucurat d-l băsescu a izvorât din speranţa deşartă că ar putea să apară, chiar din interiorul sistemului, un reformator, cum a fost activistul de partid elţîn în rusia. acest exemplu nu ar fi trebuit să fie prea încurajator, căci, întocmai ca în românia, dar la scară corespunzătoare, distrugerea structurilor socialiste a dus în rusia la apariţia unei oligarhii neoliberale ostile oricărui bine social. mulţi ani, d-l traian băsescu a putut întreţine iluziile, mai ales profitând de mediocritatea adversarilor săi. acum, nimeni nu mai poate să se agaţe de iluzii. ne putem întreba dacă preşedintele ales în 2004 a vrut cu adevărat reforma sau a făcut de la început un calcul cinic, prinzând în angrenaj o mulţime de cetăţeni, inclusiv un număr de intelectuali idealişti. cei care continuă să creadă că a existat, cel puţin la un moment dat, un „băsescu bun“ se întrebă dacă nu cumva, actualmente, preşedintele este prins în mrejele cine ştie cărui şantaj politico-penal sau – ceea ce ar fi mai onorabil – dacă nu este obligat să plece capul în faţa exigenţelor din ce în ce mai dure ale fmi, organizaţie de contabili feroci lipsiţi de interes faţă de bunăstarea şi chiar de supravieţuirea unor popoare. faptul că preşedintele a retras în ultimul moment proiectul de lege dovedeşte că nu vrea să întindă prea mult coarda. dar nu infirmă înclinarea puterii către soluţii neoliberale. dacă d-l emil constantinescu a fost înfrânt de sistem fiindcă venea din afara sistemului (orice s-ar spune, a fost un moment unic care s-a pierdut), românii şi-au putut spune că îi va fi mai uşor cuiva care vine chiar din interiorul sistemului, cum era perceput d-l băsescu, să îl domesticească şi în cele în urmă să-l pună cu botul pe labe. dar nu s-a întâmplat aşa. oricare ar fi explicaţia, constatăm că noua nouă clasă este în perfectă concordanţă cu neoliberalismul internaţional şi nu are să-şi facă grijă în ce priveşte viitorul, decât în măsura, notabilă, în care şi cei mai bine hrăniţi şoareci pier atunci când se scufundă corabia. cât de lucidă şi de exactă a fost poziţia unui alexandr soljeniţîn care era în acelaşi timp antibolşevic şi antiliberal! cât de evident este că neoliberalismul nu este decât un bolşevism care are drept scop acapararea puterii de către un mic grup şi păstrarea ei cu orice preţ! numai când au descoperit că se pot lipsi de lozincile „umaniste“ cu care prosteau din ce în ce mai greu masele, au putut bolşevicii să devină ultraliberali – şi atunci nu le-a mai fost nici ruşine, nici frică! acesta este diagnosticul. să vedem care ar fi tratamentul. atâta vreme cât nu există un grup care să nu fie interesat de o schimbare de fond, deţinând în acelaşi timp o putere efectivă de natură economică, speranţele sunt nule. În 1848, în Țările româneşti exista o burghezie care avea mijloacele să dărâme ordinea feudală. Şi a reuşit. a fost românia brătienilor, a lui c.a. rosetti şi a lui m. kogălniceanu cea care a învins. care ar fi echivalentul unei asemenea „partide“ azi? nu există. dar poate presiunea internaţională ar putea juca un rol? care este, azi, eficienţa presiunii internaţionale? slabă. ue este un organism care nu dispune de mijloace spre a-şi impune autoritatea. despre fmi am vorbit. de altfel, nu este numai o chestiune de demnitate, dar şi una de strategie: ajutorul nu vine din afară (acest tip de „caritate“ este prea costisitor). ajutorul nu poate şi nu trebuie să vină decât de la noi. se vorbeşte, se caută crearea unui nou partid politic, care să provină din afara sistemului. dar un partid politic se înfiinţează şi se întreţine cu bani. care dintre oligarhii neoliberali ar fi dispus să investească fie şi un sfanţ într-o formaţie care să atace un sistem atât de funcţional, din punctul de vedere al oligarhiei? nemulţumirea populară, „indignarea“ cum este numită azi, pe plan internaţional joacă un rol, dar atât timp cât indignarea nu este canalizată de o mişcare organizată, coerentă, ea se pierde… şi se revine la punctul de plecare. sau atunci, dinspre dreapta, justificata mânie este recuperată de demagogii cu ideologii extremiste, care pot avea un succes vremelnic, sucind capetele naivilor şi rătăciţilor, dar fără o soluţie viabilă. conjunctura mondială agravează situaţia. Țara noastră este printre cele ameninţate de faliment. poate că tot răul este spre bine; aici e şi speranţa: conjunctura nefavorabilă din ţările clasice de imigraţie pentru români (italia, spania) va readuce întreprinzători capabili în ţară. s-ar putea mobiliza energii noi pentru a face aici ceea ce oligarhia la putere, obişnuită cu profitul imediat pe spinarea statului în delicvescenţă, nu este capabilă să realizeze. aceşti oameni noi, cu experienţă, idei, inteligenţă ar putea constitui o adevărată forţă antisistem cu şanse reale de reuşită. ea ar putea canaliza indignarea populară. ar putea, la un moment dat, să aibă şi mijloacele economice capabile să sprijine o acţiune politică. atunci ar fi posibilă renaşterea româniei, căci speranţele succesive legate de: revoluţie, de victoria cdr, de intrarea în nato şi în uniunea europeană s-au dovedit naive; chiar dacă d-l băsescu ar fi fost un hercules, grajdurile pe care a promis să le cureţe depăşeau cu mult în murdărie pe cele ale miticului augias. un lucru apare evident în conjunctura acestui început de an 2012: şansele ca o ameliorare să se producă din lăuntrul sistemului sunt aproape de zero. din ce în ce mai mult devine aparent că partidele politice în ansamblul lor nu sunt decât grupări de interese pentru care noţiunea de bine public este pură demagogie. nu există alternativă în alternanţa politică! din păcate, această situaţie duce – şi va duce într-o măsură şi mai mare – la confruntări şi tulburări sociale pe care mai puţin egoism şi o anumită solidaritate le-ar fi putut evita.

MAAT17.01.2012 neoliberalismul este continuarea bolşevismului cu alte mijloace17.01.2012 de ion vianu Şansele ca o ameliorare să se producă din lăuntrul sistemului sunt aproape de zero. din ce în ce mai mult devine aparent că partidele politice în ansamblul lor nu sunt decât grupări de interese pentru care noţiunea de bine public este pură demagogie. poate că nicio lege din cele pe care guvernarea băsescu-boc le-a propus – retrăgând-o în ultimul moment sub o presiune fără precedent din toate direcţiile – nu a apărut mai şocantă decât cea privind noua organizare sanitară a ţării. proiectul trăda psihologia cinică la extrem a noii noi clase care conduce ţara de la revoluţie încoace. dacă d-l băsescu a mai putut produce iluzii pozând în campionul luptei anticorupţie, recentele şi sistematicele luări de poziţie ale domniei sale au arătat fără putinţă de îndoială ce au devenit intenţiile sale şi pe cine reprezintă acum. după ce a optat pentru susţinerea proiectului roşia montană, după ce a devenit peste noapte un critic declarat al dna, instituţie care mai reuşea să zguduie câte una dintre structurile corupte, proiectul legii sanitare ar fi urmat să încredinţeze, în ţara hoţiei incontrolabile, banii strânşi de la cetăţeni unor companii particulare opace. iar retragerea proiectului a fost anunţată cu o dezamăgire plină de resentimente. asupra unui punct are dreptate preşedintele: sistemul sanitar actual este corupt, iar imobilismul nu rezolvă situaţia gravă. exemplul nu face decât să confirme ceea ce ştiam: clasa politică actuală este sistemic incapabilă să rezolve marile probleme sociale. ea nu poate genera decât soluţii strâmbe. acum, chiar cei care se mai îndoiau nu mai pot închide ochii în faţa realităţii: românia a fost, este şi va mai fi încă exploatată de către nomenclatura securisto-comunistă convertită la neoliberalism. pe vremuri, adică după perioada războiului rece, prin anii ‘60, pacifiştii mondiali lansaseră ideea „convergenţei celor două sisteme“. mai lăsau socialiştii un pic, mai lăsau şi capitaliştii, iar cele două „lagăre“ aveau să conveargă spre un singur sistem politic, cu componente de stânga şi de dreapta. cine a avut norocul să trăiască vede azi că această „convergenţă“ s-a realizat… sub chipul neoliberalismului lipsit de orice scrupule. fără să intrăm în amănuntele a ceea ce s-a petrecut în alte ţări ex-socialiste (fiecare caz are particularităţile lui), să ne mărginim la analiza situaţiei din românia. În 1989, profitând de falimentul comunismului, oligarhia a descoperit că putea să se dispenseze de tutela apăsătoare a familiei ceauşescu şi a micului grup de slugi absolute care o înconjurau pentru a prospera într-o măsură încă şi mai mare şi pentru a se lansa într-o operă de acaparare a bunului public cu controlul absolut al societăţii sub aparenţe superficial-democratice, o adevărată comedie socială demnă de un nou potemkin, în dispreţul total al binelui public. este fenomenul pe care l-am numit „neoliberalismul – stadiul cel mai înalt al comunismului“. iată în ce chip s-a realizat „convergenţa celor două sisteme“ atât de visată de pacifiştii anilor ‘60: prin libera alegere a nomenclaturii de a adopta un alt stil de viaţă decât cel impus de rigorismul bolşevic, păstrând acelaşi dispreţ pentru „clasa muncitoare“ care, se ştie, oricum merge în paradis. neoliberalismul de azi nu este altceva decât bolşevismul, minus lozincăria propagandistă a comunismului. actualul nivel al discuţiei între puterea şi opoziţia din românia arată cât de slabe pot fi speranţele celor care ar dori o reală schimbare. nici coaliţia de la guvernare, nici aşa-zisa opoziţie, monstrul bicefal usl, nu au programe şi personalizează la maximum polemica. restul este un câmp gol în care proliferează buruienile disperării care se numesc, pe rând, vadim, becali, dan diaconescu-direct. Încrederea de care s-a bucurat d-l băsescu a izvorât din speranţa deşartă că ar putea să apară, chiar din interiorul sistemului, un reformator, cum a fost activistul de partid elţîn în rusia. acest exemplu nu ar fi trebuit să fie prea încurajator, căci, întocmai ca în românia, dar la scară corespunzătoare, distrugerea structurilor socialiste a dus în rusia la apariţia unei oligarhii neoliberale ostile oricărui bine social. mulţi ani, d-l traian băsescu a putut întreţine iluziile, mai ales profitând de mediocritatea adversarilor săi. acum, nimeni nu mai poate să se agaţe de iluzii. ne putem întreba dacă preşedintele ales în 2004 a vrut cu adevărat reforma sau a făcut de la început un calcul cinic, prinzând în angrenaj o mulţime de cetăţeni, inclusiv un număr de intelectuali idealişti. cei care continuă să creadă că a existat, cel puţin la un moment dat, un „băsescu bun“ se întrebă dacă nu cumva, actualmente, preşedintele este prins în mrejele cine ştie cărui şantaj politico-penal sau – ceea ce ar fi mai onorabil – dacă nu este obligat să plece capul în faţa exigenţelor din ce în ce mai dure ale fmi, organizaţie de contabili feroci lipsiţi de interes faţă de bunăstarea şi chiar de supravieţuirea unor popoare. faptul că preşedintele a retras în ultimul moment proiectul de lege dovedeşte că nu vrea să întindă prea mult coarda. dar nu infirmă înclinarea puterii către soluţii neoliberale. dacă d-l emil constantinescu a fost înfrânt de sistem fiindcă venea din afara sistemului (orice s-ar spune, a fost un moment unic care s-a pierdut), românii şi-au putut spune că îi va fi mai uşor cuiva care vine chiar din interiorul sistemului, cum era perceput d-l băsescu, să îl domesticească şi în cele în urmă să-l pună cu botul pe labe. dar nu s-a întâmplat aşa. oricare ar fi explicaţia, constatăm că noua nouă clasă este în perfectă concordanţă cu neoliberalismul internaţional şi nu are să-şi facă grijă în ce priveşte viitorul, decât în măsura, notabilă, în care şi cei mai bine hrăniţi şoareci pier atunci când se scufundă corabia. cât de lucidă şi de exactă a fost poziţia unui alexandr soljeniţîn care era în acelaşi timp antibolşevic şi antiliberal! cât de evident este că neoliberalismul nu este decât un bolşevism care are drept scop acapararea puterii de către un mic grup şi păstrarea ei cu orice preţ! numai când au descoperit că se pot lipsi de lozincile „umaniste“ cu care prosteau din ce în ce mai greu masele, au putut bolşevicii să devină ultraliberali – şi atunci nu le-a mai fost nici ruşine, nici frică! acesta este diagnosticul. să vedem care ar fi tratamentul. atâta vreme cât nu există un grup care să nu fie interesat de o schimbare de fond, deţinând în acelaşi timp o putere efectivă de natură economică, speranţele sunt nule. În 1848, în Țările româneşti exista o burghezie care avea mijloacele să dărâme ordinea feudală. Şi a reuşit. a fost românia brătienilor, a lui c.a. rosetti şi a lui m. kogălniceanu cea care a învins. care ar fi echivalentul unei asemenea „partide“ azi? nu există. dar poate presiunea internaţională ar putea juca un rol? care este, azi, eficienţa presiunii internaţionale? slabă. ue este un organism care nu dispune de mijloace spre a-şi impune autoritatea. despre fmi am vorbit. de altfel, nu este numai o chestiune de demnitate, dar şi una de strategie: ajutorul nu vine din afară (acest tip de „caritate“ este prea costisitor). ajutorul nu poate şi nu trebuie să vină decât de la noi. se vorbeşte, se caută crearea unui nou partid politic, care să provină din afara sistemului. dar un partid politic se înfiinţează şi se întreţine cu bani. care dintre oligarhii neoliberali ar fi dispus să investească fie şi un sfanţ într-o formaţie care să atace un sistem atât de funcţional, din punctul de vedere al oligarhiei? nemulţumirea populară, „indignarea“ cum este numită azi, pe plan internaţional joacă un rol, dar atât timp cât indignarea nu este canalizată de o mişcare organizată, coerentă, ea se pierde… şi se revine la punctul de plecare. sau atunci, dinspre dreapta, justificata mânie este recuperată de demagogii cu ideologii extremiste, care pot avea un succes vremelnic, sucind capetele naivilor şi rătăciţilor, dar fără o soluţie viabilă. conjunctura mondială agravează situaţia. Țara noastră este printre cele ameninţate de faliment. poate că tot răul este spre bine; aici e şi speranţa: conjunctura nefavorabilă din ţările clasice de imigraţie pentru români (italia, spania) va readuce întreprinzători capabili în ţară. s-ar putea mobiliza energii noi pentru a face aici ceea ce oligarhia la putere, obişnuită cu profitul imediat pe spinarea statului în delicvescenţă, nu este capabilă să realizeze. aceşti oameni noi, cu experienţă, idei, inteligenţă ar putea constitui o adevărată forţă antisistem cu şanse reale de reuşită. ea ar putea canaliza indignarea populară. ar putea, la un moment dat, să aibă şi mijloacele economice capabile să sprijine o acţiune politică. atunci ar fi posibilă renaşterea româniei, căci speranţele succesive legate de: revoluţie, de victoria cdr, de intrarea în nato şi în uniunea europeană s-au dovedit naive; chiar dacă d-l băsescu ar fi fost un hercules, grajdurile pe care a promis să le cureţe depăşeau cu mult în murdărie pe cele ale miticului augias. un lucru apare evident în conjunctura acestui început de an 2012: şansele ca o ameliorare să se producă din lăuntrul sistemului sunt aproape de zero. din ce în ce mai mult devine aparent că partidele politice în ansamblul lor nu sunt decât grupări de interese pentru care noţiunea de bine public este pură demagogie. nu există alternativă în alternanţa politică! din păcate, această situaţie duce – şi va duce într-o măsură şi mai mare – la confruntări şi tulburări sociale pe care mai puţin egoism şi o anumită solidaritate le-ar fi putut evita.