Incendiu la un hotel din Băile Herculane, nu există victime
![]()
Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la Hotelul Dacia din staţiunea Băile Herculane (Caraş-Severin), care este închis în această perioadă, pompierii reuşind să stingă focul după aproximativ o oră, fără a exista victime.
Viceprimarul localităţii Băile Herculane, Ionuţ Lalescu, a declarat că incendiul a izbucnit la restauranul hotelului, aflat la etajul al treilea, de la o instalaţie de aer condiţionat rămasă pornită.
Viceprimarul a precizat că nu există victime şi că hotelul este închis în această perioadă, neexistând turişti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, pomierii din Mehedinţi i-au ajutat la stingerea incendiului pe reprezentanţii Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţe al Primăriei Băile Herculane, fiind trimise autospeciale de la detaşamentul Orşova.
Reprezentantul ISU a precizat că incendiul fusese stins la ora transmiterii acestei ştiri, după aproximativ o oră. În urma incendiului au ars mai multe lambriuri, instalaţia de aer condiţionat şi un dulap în care erau ţinute documente.
Tags: hotel, incendiu,
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Fraudă de milioane de euro în Germania, în cazul angajării a 1.000 de măcelari, majoritatea româniUn om de afaceri din oraşul german Dormagen este acuzat, împreună cu şapte apropiaţi ai săi, de evaziune fiscală în cazul ... |
UDMR s-a enervat: Marko ameninţă voalat că pleacă de la guvernareLiderul UDMR, Marko Bela, a anunţat pentru MEDIAFAX că a convocat Consiliul Permanent al Uniunii după decizia CC în cazul legii ... |
S&P a coborât ratingul Spaniei cu o treaptă, la AA-, din cauza situaţiei economice dificile. Moneda euro s-a depreciatStandard & Poor`s (S&P) a coborât vineri ratingul Spaniei cu o treaptă, de la "AA" la "AA-", din cauza şomajului ridicat, condiţiilor ... |
Grecii au retras din bănci peste 700 milioane de euro într-o zi. Avertismentul Băncii Centrale: TEAMA S-AR PUTEA TRANSFORMA ÎN PANICĂGrecii au retras luni din bănci peste 700 milioane de euro, potrivit unor discuţii între preşedintele ţării, Karolos Papoulias, şi liderii ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD