Incendiu într-un depozit părăsit de la Paris, unde locuiau ilegal 80 de români
![]()
Un incendiu s-a declanşat luni seara, în jurul ore 21.30 (22.30 ora Românei) într-un depozit dezafectat din Paris, ocupat de circa 80 de imigranţi români, potrivit mai multor surse citate de Le Parisien, în ediţia electronică.
Toate cele 80 de persoane au reuşit să iasă înainte ca flăcările să cuprindă depozitul situat în fundul curţii unei fabrici dezafectate de carton în care se instalaseră.
Pompierii au mobilizat importante mijloace pentru a combate incendiul, respectiv aproximativ 130 de pompieri şi 41 de autospeciale. O trecătoare care se simţea rău din cauza fumului a fost dusă la spital, dar ocupanţii depozitului nu au fost răniţi.
În jurul orei 23.00 (24.00 ora României), în timp ce focul era complet stins, existau zvonuri potrivit cărora două persoane ar fi rămas blocate în depozit.
Verificarea zonei de către pompieri a început abia la miezul nopţii, când prefectura nu a putut confirma sau infirma aceste informaţii.
Familiile de români au ocupat această zonă aparţinând Primăriei Parisului în urmă cu aproape un an. Vecinii s-au plâns de zgomot de mai multe ori, completând chiar şi petiţii.
Tags: paris, romani, incendiu
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Teri Hatcher părăseşte serialul Neveste disperateActriţa americană Teri Hatcher va părăsi, după şapte sezoane, serialul "Neveste disperate", potrivit unor surse de la Hollywood, citate de dailymail.co.uk.Actriţa ... |
Braşov: O tânără diagnosticată cu gripă A/H1N1, care a născut în 12 februarie, a murit la spitalO tânără în vârstă de 28 de ani, din Braşov, care a fost diagnosticată cu gripă A/H1N1, iar în 12 februarie ... |
Pericol de inundaţii pe râul BistriţaPericol de inundații pe râul Bistriţa din cauza podurilor de gheaţă. Autorităţile din judeţul Neamţ sunt în stare de alertă.Fenomenul de ... |
Amalia Năstase:Amalia Năstase este o prezenţă destul de discretă în presa din România. După ce relaţia dintre ea şi sportivul Ilie Năstase s-a ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD