Năstase îl acuză pe Boc că pregăteşte şmecherii imobiliare pentru clienţii PDL
![]()
Fostul premier îi trimite o scrisoare deschisă actulului şef al Guvernului în care îi reproşează acestuia că pregăteşte mai multe decizii ce ar avea drept beneficiar clientela politică a PDL.
“Guvernul pe care îl conduceţi a decis trecerea imobilului Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a Municipiului Cluj Napoca. La 50 de ani de la înfiinţarea acestei prestigioase instituţii de cultură, Guvernul Boc ia instituţia de la studenţi şi pregăteşte, se pare o inginerie imobiliară. Am avut plăcerea să vizitez această instituţie şi am fost bucuros să-l ascult acolo pe maestrul Dumitru Fărcaş, să revăd ansamblul Mărţişorul, cel care a fost un ambasador cultural internaţional mult mai eficient decât orice program guvernamental. Şi văd cu surprindere că primăria preia doar patrimoniul. Un patrimoniu în care statul a investit în ultimii 8 ani, cel puţin 1 milion de euro, este preluat pentru a putea fi dat în următoarea etapă, bănuiesc, în administrarea unui client politic al camarilei PDL-iste din Cluj. Dar cu personalul ce veţi face? Ce veţi face cu cei care au ţinut trează flacăra culturii studenţeşti nu este greu de bănuit. Vor rămâne fără locuri de muncă pentru că, nu-i aşa, trebuie eficientizate cheltuielile publice! Nu trebuie să vă reamintesc numele unor personalităţi care au trecut prin Casa Studenţilor pentru că sunt convins că vă amintiţi perioada în care eraţi activist comunist în studenţie”, scrie Adrian Năstase, pe blog.
“Faptul că proiectul de act normativ a fost modificat în şedinţa de guvern, deja nu mai are importanţă în seria abuzurilor pe care le săvârşiţi (vă reamintesc că forma avizată de justiţie şi de celelalte ministere nu presupunea trecerea proprietăţii la municipalitate, ci doar administrarea). Faptul că respectarea transparenţei decizionale, consfinţită prin lege în anul 2003, a devenit opţională pentru dumneavoastră este o evidenţă. Am căutat pe site-ul Ministerului Educaţiei, al Autorităţii de Tineret, al Guvernului, dar nici vorbă de un asemenea proiect de act normativ. Unde sunt consultările cu organizaţiile guvernamentale? Unde sunt consultările cu federaţiile studenţeşti?”, adaugă acesta.
Năstase mai are o obiecţie: “A doua măsură pe care sunteţi pregătit să o adoptaţi este trecerea taberelor şcolare în proprietatea unor consilii judeţene conduse de „gaşca” dumneavoastră politică. Potrivit hotărârii de guvern pe care vreţi să o aprobaţi, evident fără consultarea asociaţiilor autorităţilor locale, fără consultarea organizaţiilor neguvernamentale, fără consultarea sindicatelor, fără o minimă procedură de transparenţă decizională, treceţi toate taberele din judeţele Covasna, Arad şi Dâmboviţa în proprietatea Consiliilor Judeţene. Şi, dacă totuşi le-aţi dat, cu personalul ce veţi face? Veţi îngroşa cu ei rândurile şomerilor, timp în care şmecheraşii locali care vă servesc cauza îşi vor mai construi nişte vile şi hoteluri în care, evident, ultimii care vor avea acces vor fi elevii?”
Tags: nastase, boc, imobiliare
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Laurenţiu Duţă mai vrea un copil: Fetiţa mea îşi doreşte un frăţior sau o surioarăLaurenţiu Duţă, fostul membru al trupei 3 Sud-Est, se gândeşte serios să mai facă un copil împreună cu soţia sa, deoarece ... |
Operatorul centralei de la Fukushima: Fisiunea nu este cauzată de o reacţie necontrolatăOperatorul centralei avariate de la Fukushima, TEPCO, a încercat să liniştească publicul joi, dând asigurări că o recentă fisiune, detectată într-un reactor, ... |
Ţări aflate sub embargo au importat din 2000 armament în valoare de 2,2 miliarde de dolariŢările care fac obiectul unui embargo internaţional privind înarmarea au reuşit să importe armament în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de ... |
Michael Douglas are cancer în stadiul avansatActorul american Michael Douglas a declarat, marţi, în timpul unei emisiuni de televiziune, că şi-a păstrat optimismul şi că speră să ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD