Preşedintele Benzinarilor Particulari aruncă bomba: «Benzina o să ajungă 7 lei litrul!»
![]()
Anul acesta a început cu o scumpire a carburanţilor, iar ce va urma ar putea duce la haos! Benzina a depăşit pragul psihologic de 5 lei/litru şi ar putea ajunge la 7 lei/litru până la sfârşitul anului.
După ce grupuri de şoferi din toată ţara şi-au arătat nemulţumirea faţă de preţurile exorbitante la care au ajuns carburanţii, iar şeful BNR, Mugur Isărescu, a tras un semnal de alarmă încă de acum două luni faţă de modalitatea în care marile companii stabilesc tarifele, premierul Emil Boc “s-a trezit” abia luni. “Am dat dispoziţie pentru două verificări paralele, una la Consiliul Concurenţei, pentru a vedea dacă nu e vorba de practici de monopol, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să verifice gradul de profit pe care-l au cei care măresc foarte rapid preţul benzinei”, a declarat şeful Guvernului.
A depăşit pragul psihologic de 5 lei
Numai în 2010, benzina şi motorina s-au scumpit cu 30%. O nouă majorare de preţ a fost operată la 1 ianuarie, odată cu creşterea accizei la carburanţi, când s-a ajuns ca benzina să coste peste 5 lei litrul, iar sortimentele de top să se apropie de 6 lei/litru. Ion Tache, preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari, susţine că, dacă statul nu va lua măsuri, situaţia se va agrava. “Preţurile de acum sunt neomeneşti, iar criteriile pe baza cărora se stabilesc sunt şmechereşti. Marile companii merg pe principiul că nimeni nu le poate opri şi îşi văd de treabă. Dacă statul nu va lua măsuri, până la sfârşitul acestui an benzina va ajunge la 7 lei/litru”, susţine Tache.
Taximetriştii blochează staţiile
Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport, a comunicat că, în maximum două luni, transportatorii de marfă şi de persoane vor opri activitatea la nivel naţional din cauza preţurilor mari la carburanţi. Totodată, taximetriştii au anunţat pentru mâine boicotarea activităţii staţiilor de alimentare.
Tags: carburanti, scumpiri
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, a demisionat din PDL şi şi-a pierdut mandatulPrimarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, şi-a anunţat, marţi, demisia din PDL, spunând că aceasta implică şi pierderea mandatului de primar, iar ... |
Britney a luat-o razna pentru că Justin n-a vrut să cânte alături de eaControversata Britney Spears a ajuns din nou în atenţia tabloidelor după ce un apropiat al acesteia a povestit un episod violent ... |
Naşul lui Adi Minune, acuzat de spălare de bani şi complicitate la înşelăciuneTribunalul Bucureşti judecă, miercuri noapte, propunerea procurorilor de arestare preventivă a naşului lui Adrian Simionescu, cunoscut drept Adi Minune, acesta fiind ... |
S-a intoxicat cu vapori de clorClipe de cosmar, ieri, in Poiana Brasov: linistea statiunii a fost tulburata de sirenele ambulantelor chemate la Hotelul Aurelius dupa ce ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD