Reducere salarială de 1.300 de euro pentru deputații italieni
![]()
Deputații italieni vor simți pe propia piele situația economică dificilă cu care se confruntă țara lor. Acestora li se vor reduce salariile cu 1.300 de euro, potrivit unei declarații făcute, luni, de Rocco Buttiglione, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.
Salariile deputaților italieni vor fi reduse cu 1.300 de euro brut, ceea ce înseamnă că aceștia vor avea un salariu net cu 700 de euro mai mic.
La această reducere se va adăuga ulterior şi o diminuare salarială de 10% pentru deputaţii care îndeplinesc şi alte sarcini instituţionale, transmite agenția de presă EFE, citată de Agerpres.
Totodată, a fost adoptată noua formulă de calcul al pensiilor deputaților și funcționarilor din Camera Inferioară a Parlamentului. Noua metodă de calcul se bazează pe principiul contributivității.
În prezent, deputații italieni încasează un salariu net luna în valoare de 5.247 de euro, la care se adaugă diferite sporuri. Aceștia primesc lunar peste 3.500 de euro pentru hrană, aproape 4.000 de euro pentru transport și 3.690 de euro pentru a-și plăti asistenții și colaboratorii.
Măsurile aprobate de Camera Deputaților vor ajunge în câteva zile în Senat. Membrii Camerei Superioare de la Roma vor trebui să se aprobe, pentru a putea fi aplicate.
Aceste măsuri sunt menite să reducă cheltuielile statului cu aleșii săi, având în vedere că parlamentarii italieni sunt cei mai bine plătiți din Europa. Guvernul Monti a elaborat la sfârșitul anului trecut un plan de austeritate, în urma căruia se vor economisi peste 30 de miliarde de euro.
Tags: reducere salariala, deputatii italieni, 1.300 euro
Comentarii:
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Plata pensiilor se va face pe 13 aprilieCEC Bank a convenit de comun acord cu Casa Naţionala de Pensii Publice, având în vedere perioada Sărbătorilor de Paşte, ca ... |
Hidrologii au prelungit avertizarea cod galben de inundaţiiHidrologii au decis, marţi, să prelungească pentru încă o zi, până miercuri după-amiază, avertizarea cod galben de inundaţii, ea rămânând valabilă ... |
Teo Trandafir s-a îngrăşat 15 kilograme. Specialiştii recomandă repaus alimentar totalTeo Trandafir, cunoscută mai ales pentru show-urile sale de televiziune, s-a îngrăşat semnificativ în ultima perioadă de când a devenit deputat ... |
Ţiriac jr se mută în casă de 2.000.000 €Ion Ion Ţiriac şi Ileana Lazariuc, alături de cei doi copii ai lor, vor locui într-un penthouse de două milioane de ... |





![Adriana Rusu feat. Tataee - noi doi [low version]](http://media1.otv.com.ro/?file=4d21af5cc006594cf4e3df74f1d31dc5.jpg)


1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD
ionutasa ar trebui sa faca si la parlamentarii nostri,sa le faca salariile de maxim 15 milca ei nu prea au ce face acolo merg sa servici doar sa isi bea cafeaua sa citeasca presa si sa mai traga cate o sforaiala.deci pt ce sa ia atatia bani si mai trebuie sa reduca mult din ei ca sunt prea multi
31-Ianuarie-2012, 15:39