Scandal! Onţanu a cerut demolarea Zone Arena


Scandal! Onţanu a cerut demolarea Zone Arena

 Edilul spune că reprezentanţii Arena Invest nu au autorizaţii pentru construcţiile ridicate

Cel mai mare spaţiu destinat concertelor din Capitală, Zone Arena, situat pe Bd. Barbu Văcărescu nr. 164, e la un pas de demolare. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat azi că toate construcţiile ridicare în nordul oraşului sunt neautorizate şi trebuie dezafectate.
Potrivit acestuia, bucureştenii s-au plâns de poluarea fonică creată în timpul concertelor, mai ales după ora 22.00, şi de ambuteiajele create în zonă. „Mai mult decât atât, locuitorii cartierului Floreasca s-au plâns de faptul că, deşi spaţiile verzi din zonă au fost înfrumuseţate, ele au fost călcate în picioare şi distruse, iar holurile de bloc tranformate în toalete publice”, se arată într-un comunicat remis azi redacţiei.

Societatea care deţine spaţiul, Arena Invest SRL, a fost somată să sisteze orice activitate în zona amenajată pe Bd. Barbu Văcărescu, întrucât nu deţine autorizaţii şi avize eliberate de autorităţile competente. Contactaţi de Click!, reprezentanţii Arena Invest au declarat că vor formula un punct de vedere oficial în cel mai scurt timp. „Persoana îndreptăţită să comunice un punct de vedere este plecată în străinătate şi va reveni în Capitală săptămâna viitoare. Nimeni nu poate face declaraţii în locul acesteia”, ne-a declarat Raluca Tudan, consilier de relaţii cu publicul.

Directorul general al societăţii, Dorian Ciubuc, a declarat pentru Click! în luna mai a acestui an că terenul pe care funcţionează Zone Arena este proprietate privată, iar construcţiile au avizele necesare. Acesta a afirmat că a investit în zona specială pentru concerte circa un milion de euro.
Aici au cântat George Dalaras (2 mai), Goran Bregovic (20 mai), Aerosmith (18 iunie) şi Cramberries (20 iulie). Pe 2 octombrie aici ar fi trebuit să cânte Ozzy Osbourne.


Sursa: Click, 21 Iulie 2010

Tags: ScandalOntanudemolareZone Arene


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • Nu exista comentarii


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



Român arestat în SUA pentru fraude online în vânzarea de maşini

Român arestat în SUA pentru fraude online în vânzarea de maşini

Un român în vârstă de 31 de ani, Cătălin Buzea, suspectat că este "un jucător important" în cadrul unei grupări mafiote ...

citeste continuarea

Băsescu: Situaţia din România aparent este bună

Băsescu: Situaţia din România aparent este bună

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, miercuri, vicepremierului britanic Nick Clegg, în timpul unei întâlniri bilaterale, că situaţia din România "aparent este ...

citeste continuarea

Ciuhodaru i-a prezentat lui Boc pe medicii Andrei Georgescu şi Vasile Cepoi

Ciuhodaru i-a prezentat lui Boc pe medicii Andrei Georgescu şi Vasile Cepoi

Deputatul UNPR, doctorul Tudor Ciuhodaru, a venit la Guvern şi i-a prezentat premierului Emil Boc pe medicii Andrei Georgescu şi Vasile ...

citeste continuarea

Un bebeluş a fost descoperit într-o pubelă în toaleta unui avion!

Un bebeluş a fost descoperit într-o pubelă în toaleta unui avion!

O femeie de serviciu a făcut o descoperire incredibilă într-un avion care tocmai aterizase în capitala filipineză Manila. În pubela dintr-una ...

citeste continuarea