Sute de americani preferă să renunţe la cetăţenia americană decât să mai plătească taxele
![]()
O mulţime de cetăţeni americani care trăiesc în altă ţară renunţă la cetăţenia americană pentru a scăpa astfel de taxele pe care trebuie să le plătească pentru venituri, relatează site-ul Allgov.com.
Potrivit avocatului contribuabililor (în cadrul Fiscului) Nina E. Olson, circa 4.000 de oameni au renunţat din acest motiv la cetăţenia americană din 2005 şi până în 2006. Numărul celor care recurg la această soluţie a crescut dramatic în ultimii trei ani, din cauza crizei. În 2010, au fost 1.534, în timp ce în primele trimestre din 2011 - 1.024.
Raportul întocmit de avocat (anual, două rapoarte de acest fel sunt trimise Congresului) se referă la două motive pentru renunţarea la cetăţenie. Primul - mulţi plătitori de taxe care trăiesc în străinătate spun că sunt "năuciţi de solicitările legale şi rapoartele fiscale extrem de complexe şi copleşiţi de ideea că trebuie să se conformeze". În al doilea rând, americanii care nu mai vor să fie americani acuză Fiscul (Internal Revenue Service - IRS) că îi momeşte şi apoi le înşală aşteptările. Mai exact, că Fiscul ar promite că cei care au comis evaziune că pot redeveni "curaţi" prin "autodenunţarea voluntară". Că această autodenunţare ar însemna şi amenzi reduse. În schimb, se pomenesc cu pedepse şi mai dure, se arată în raport.
Potrivit avocatului pe chestiuni de taxe Andrew Mitchel, un alt factor care a determinat amplificarea fenomenului a fost şi schimbarea legii, în 2008. Potrivit noii legi, "cetăţenii non-americani, nonrezidenţi pot vizita anual SUA pentru 120 de zile sau chiar mai mult fără să fie taxaţi ca rezidenţi SUA. Potrivit legilor de dinainte de 2008, orice vizită de mai mult de 30 de zile a unui cetăţean expatriat de cel mult zece ani îl obligă pe respectivul să devină plătitor de taxe pentru anul în care efectuează vizita".
Tags: taxe, america, cetatenie
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Profesorii mai primesc 180 de lei la salariu. Se aplică abia peste 5-6 aniDaniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a ţinut partea sindicaliştilor din Învăţământ la negocierile de joi, de la Ministerul Muncii, asupra grilelor de ... |
Angelina Jolie a donat 100.000 de dolari pentru victimele inundaţiilor din PakistanActriţa americană Angelina Jolie a donat 100.000 de dolari pentru victimele inundaţiilor din Pakistan, cerându-le fanilor ei să se implice în ... |
Administratorul judiciar al Realitatea Media denunta contractul de management cu Asesoft / Gheorghe Piperea, avocatul Realitatea Media:RoVIGo S.P.R.L, administratorul judiciar numit de Tribunalul Bucuresti pentru Realitatea Media (firma care detine Realitatea TV) anunta, printr-un comunicat remis redactiei, ... |
Medicii de la Spitalul Elias: Teo Trandafir nu este victima unei erori medicaleMedicii de la Spitalul Elias din Bucureşti, unde a fost internată, în 6 ianuarie, deputata PDL Teo Tradafir, spun că diagnosticul ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD