Ultimatum adresat lui Muammar Kadhafi, înaintea unei intervenţii militare


Ultimatum adresat lui Muammar Kadhafi, înaintea unei intervenţii militare

Franţa, Marea Britanie, SUA şi ţările arabe lansează un ultimatum la adresa lui Muammar Kadhafi, cerându-i încetarea "imediată" a "tututor atacurilor" împotriva populaţiei libiene, înaintea unei intervenţii militare conform rezoluţiei ONU, a anunţat vineri preşedinţia franceză.


"Rezoluţia 1.973 adoptată de Consiliul de Securitate impune obligaţii foarte clare care trebuie respectate", afirmă comunicatul preşedinţiei franceze.

Într-un mesaj adresat colonelului Muammar Kadhafi, "Franţa, împreună cu Statele Unite, Marea Britanie şi ţările arabe" îl avertizează pe liderul libian că "o încetare a focului trebuie pusă în aplicare imediat, adică toate atacurile împotriva civililor trebuie să ia sfârşit".

"Kadhafi trebuie să pună capăt avansului trupelor sale către Benghazi şi să le retragă din Adjdabiyah, Misratah şi Zawiyah. Aprovizionarea cu apă, electricitate şi gaz trebuie restabilită în toate zonele. Populaţia libiană trebuie să poată primi ajutor umanitar", adaugă comunicatul.

"Acest lucru nu este negociabil", insistă aceeaşi sursă.

"În cazul în care Kadhafi nu se conformează rezoluţiei 1.973, comunitatea internaţională îl va face să suporte consecinţele şi punerea în aplicare a rezoluţiei va fi impusă prin mijloace militare", afirmă textul.

Comunicatul a fost publicat la încheierea unei reuniuni la Elysée a preşedintelui Nicolas Sarkozy cu miniştrii de Externe, Alain Juppé, Apărării, Gérard Longuet, şi amiralul Edouard Guillaud, şeful Statului Major al armatei.

Franţa a convocat pentru sâmbătă un summit internaţional privind Libia, care urmează să fie decisiv pentru declanşarea sau nu a unor raiduri aeriene împotriva regimului colonelului Kadhafi, după ce acesta a anunţat un armistiţiu vineri.


Sursa: Mediafax, 19 Martie 2011

Tags: frantalibiaonu


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • Nu exista comentarii


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



Se pregăteşte NASA de o catastrofă?

Se pregăteşte NASA de o catastrofă?

NASA, Agenţia Spaţială Americană, a trimis, zilele trecute, o notă internă angajaţilor în care le explica că trebuie să se aştepte ...

citeste continuarea

Dominique Strauss-Kahn: Dezvăluirile în cazul Sofitel sunt de multe ori inexacte

Dominique Strauss-Kahn: Dezvăluirile în cazul Sofitel sunt de multe ori inexacte

Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn a declarat joi că informaţiile recente ce alimentează teza complotului în cazul Sofitel din New ...

citeste continuarea

Protest al revoluţionarilor din Asociaţia 21 Decembrie 1989, la sediul central al PDL

Protest al revoluţionarilor din Asociaţia 21 Decembrie 1989, la sediul central al PDL

Aproximativ 70 de revoluţionari din Asociaţia "21 Decembrie 1989" s-au adunat, miercuri, lângă sediul central al PDL, protestând în linişte şi ...

citeste continuarea

Cătălin Crişan a petrecut o săptămână cu iubita la Paris

Cătălin Crişan a petrecut o săptămână cu iubita la Paris

După ce s-a logodit cu iubita lui, Aline medic dermatolog, Cătălin Crişan a petrecut o săptămână cu aceasta în Capitala Franţei.Interpretul ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 113