Un mort şi şase răniţi în accidente petrecute din cauza poleiului, la Braşov
![]()
O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, în urma a două accidente de circulaţie produse din cauza neadaptării vitezei la condiţile de drum cu carosabil acoperit cu polei.
Cel mai grav accident s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 22.30, pe DN 1, între localităţile Codlea şi Vlădeni, iar în urma acestuia o persoană a murit şi alte trei au fost rănite grav, fiind nevoie de intervenţia a două echipe de descarcerare şi a unei ambulanţe, scrie Mediafax.
"Cauza accidentului a fost neadaptarea la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu polei. Şoferul unui autoturism care circula dinspre Codlea spre Vlădeni nu a adaptat viteza şi a ajuns pe contrasens, unde maşina s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, şoferul autoturismului care circula regulamentar a decedat, iar o altă persoană din maşina sa a fost rănită grav. De asemenea, din autoturismul care a provocat accidentul au mai fost rănite grav alte două persoane", a spus inspector principal Daniel Oprea din cadrul Poliţiei Rutiere Braşov.
Un alt accident grav s-a petrecut tot în noaptea de duminică spre luni, la ora 03.30, tot între localităţile Codlea şi Vlădeni, după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un tir parcat pe marginea drumului.
În urma impactului, şoferul şi doi pasageri au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov.
Luni dimineaţă, în judeţul Braşov se circula fără probleme.
"La ora aceasta nu mai sunt precipitaţii şi se circulă normal. Mai sunt câteva zone unde carosabilul este umed, dar se circulă normal şi traficul nu este blocat", a spus reprezentantul Poliţiei Rutiere Braşov.
Potrivit Centrului Meteorologic Transilvania Sibiu, în zona Predeal stratul de zăpadă este de 21 de centimetri şi este posibil să mai ningă slab.
"Vremea se va îmbunătăţi în aceste zile şi este posibil să mai avem lapoviţă începând de miercuri. La munte temperaturile maxime vor fi între zero grade Celsius şi 4-6 grade Celsius în cursul acestei zile, iar la noapte vor fi temperaturi de minus 2, minus 3 grade. Mâine (marţi - n.r.), se va mai încălzi şi vor fi temperaturi de 5-8 grade Celsius", a spus meteorologul Cristina Blaga de la Centrul Meteorologic Transilvania Sibiu.
Tags: brasov, mort, accident
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Ploaie cu păsări moarte într-un oraş din SUALocuitorii din oraşul Beebe, din statul american Arkansas, au fost surprinşi în prima zi a anului de o ploaie de păsări ... |
Teo Trandafir, de urgenţă la spital din cauza unei crize biliareFosta realizatoare TV Teo Trandafir nu a avut parte de un început de an prea bun, ajungând, joi dimineaţă, de urgenţă ... |
Jennifer, ce ţinută indecentă ai!Aflată la o şedinţă foto în Malibu, Jennifer Lopez (40 de ani) a făcut deliciul tuturor celor aflaţi pe plajă. Motivul? ... |
Angela Merkel contează pe o bună cooperare cu Francois HollandeCancelarul german, Angela Merkel, a evocat luni "buna cooperare" între Berlin şi Paris şi a precizat că contează pe aceasta pentru ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD