Un restaurant din Berlin cu specific canibal caută donatori
![]()
Localul, care urmează să se deschidă pe 8 septembrie, este patronat de un brazilian, care doreşte ca "tematica" restaurantului să fie specialităţile wari, din carne de om, specifice bucătăriei din jungla amazoniană.
Un restaurant care urmează să deschidă în curând, în Berlin, a stârnit curiozitate, dar şi indignare, după ce a anunţat, în campania publicitară de inaugurare, că este în căutare de donatori pentru a putea oferi specialităţi canibale clienţilor săi, informează La Vanguardia.
"După un control medical amănunţit, dumneavoastră decideţi care parte a corpului dumneavoastră sunteţi dispus să o donaţi", se specifică pe pagina web a restaurantului, sub titlul "Cum puteţi deveni colaborator". Restaurantul se numeşte "Flimé", urmează să deschidă pe 8 septembrie, iar locaţia exactă a acestuia nu a fost încă divulgată.
Restaurantul oferă, astfel, pentru download, un formular care trebuie completate cu datele personale ale donatorului potenţial, precum şi identitatea, vârsta, posibilele boli cronice, consumul de tutun, droguri şi alcool, greutate şi grupă sanguină, ba chiar şi eventuala sarcină, dacă donatorul este femeie.
Proprietarul restaurantului, brazilianul Eduardo Amado, a anunţat că restaurantul "Flimé" va oferi preparate tradiţionale din bucătăria wari, un sat canibal din jungla amazoniană, în combinaţie cu alte reţete clasice braziliene.
Tags: berlin, restaurant, canibal
Comentarii:
- Nu exista comentarii
Comentez si eu:
Articole din aceeasi sectiune
Bianca i-a dat papucii lui Adrian CristeaAsistenta lui Capatos, Bianca Drăguşanu a anunţat în exclusivitate, la emisiunea „Un show păcătos" că s-a despărţit definitiv de fotbalistul Adrian ... |
Guvernul a convenit cu FMI ca salariul minim să nu crească mai mult de 670 leiGuvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană ca salariul minim să nu fie majorat cu mai mult de ... |
Balconul unui apartament din Craiova a explodatExplozie în acestă dimineaţă într-un bloc din Craiova. Un balcon în care un locatar îşi amenajase bucătăria a fost spulberat de ... |
Criminalul în serie care omoară cupluri de îndrăgostiţi în Republica Moldova - un medic nebun?Gheorghe Inculeţ, un fost medic care şi-a omorât sora şi nepoata în 2000 şi care a evadat de la un spital ... |








1 XAU
1 USD
1 MDL
100 JPY
100 HUF
1 GBP
1 EUR
1 CAD
1 AUD