UNESCO a scos Insulele Galapagos din lista monumentelor în pericol


UNESCO a scos Insulele Galapagos din lista monumentelor în pericol

Comitetul UNESCO pentru Patrimoniul Mondial a decis, miercuri, la Brasilia, să scoată Insulele Galapagos din lista siturilor în pericol, unde au fost incluse în 2007, recunoscând astfel eforturile de protejare a zonei depuse de Ecuador.


"Cu 14 voturi pentru, cinci împotrivă şi o abţinere, Comitetul UNESCO pentru Patrimoniul Mondial a decis retragerea Insulelor Galapagos din lista siturilor în pericol, unde au fost incluse în 2007", a anunţat ministrul brazilian al Culturii, João Luiz da Silva Ferreira.

Acesta prezidează reuniunea UNESCO care are loc în Brasilia până pe 3 august şi are ca scop alegerea noilor situri care vor fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial, pentru "valoarea lor universală excepţională".

În prezent, Lista Patrimoniului Mondial numără 890 de situri de "valoare universală excepţională", dintre care 689 sunt culturale, 176 naturale şi 25 mixte, aflate în 148 de ţări.

Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa se află din nou printre siturile propuse în 2010 pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, propunerea României urmând să fie analizată alături de alte 40 de situri culturale şi naturale. Printre propuneri, figurează 32 de situri noi. Anul acesta, Insulele Marshall, Kiribati şi Tadjikistan au venit pentru prima dată cu propuneri pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Brazilia a cerut retragerea Insulelor Galapagos din lista siturilor în pericol. "Este importantă recunoaşterea eforturilor realizate de guvernul ecuadorian pentru protejarea şi conservarea acestui patrimoniu", a declarat preşedintele Institutului brazilian al patrimoniului (IPHAN), Luiz Fernando de Almeida, într-un comunicat.

Arhipelagul Galapagos, administrat de Ecuador, înscris din 1978 în Lista Patrimoniului Mondial, este format din circa 40 de insule vulcanice, situate la aproximativ 1.000 de kilometri de coastele sud-americane. Ele au servit ca laborator pentru naturalistul britanic Charles Darwin, care a studiat acolo, în 1835, diversitatea speciilor, temă care a stat la baza lucrării sale asupra evoluţiei şi selecţiei naturale - "Originea speciilor".

Tot miercuri, Comitetul UNESCO a decis înscrierea în lista siturilor în pericol a mormintelor regilor Buganda de la Kasubi (Uganda). În martie 2010, un incendiu a distrus aproape complet clădirea Muzibu Azaala Mpanga, principala structură a sitului care include patru morminte regale Buganda. Situl, un exemplu al stilului arhitectural dezvoltat în timpul imperiului Buganda, din secolul al 13-lea, va fi restaurat.


Sursa: Mediafax, 30 Iulie 2010

Tags: unescopatrimoniugalapagos


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • Nu exista comentarii


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



UE a adoptat sancţiuni împotriva lui Muammar Kadhafi

UE a adoptat sancţiuni împotriva lui Muammar Kadhafi

Uniunea Europeană a adoptat luni un embargo asupra armelor împotriva Libiei, precum şi îngheţarea conturilor şi interzicerea vizei pentru colonelul Muammar ...

citeste continuarea

Trei morţi în Grecia şi posibile cazuri de infecţie cu virusul West Nile în Bulgaria

Trei morţi în Grecia şi posibile cazuri de infecţie cu virusul West Nile în Bulgaria

Trei persoaneau murit în Grecia în urma unor ciupituri de ţânţari, purtători ai virusului West Nile, în timp ce alte sunt ...

citeste continuarea

Vrei să vezi Bucureştiul de pe Casa Poporului? Te costă 15 lei

Vrei să vezi Bucureştiul de pe Casa Poporului? Te costă 15 lei

De azi, românii care vor să efectueze un tur complet în Casa Poporului vor plăti 45 de lei, cu 20 de ...

citeste continuarea

Curtea de la Luxemburg: Taxa de primă înmatriculare încalcă normele europene

Curtea de la Luxemburg: Taxa de primă înmatriculare încalcă normele europene

Taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 124