Vosganian: Sistemul de pensii nu e Caritas


Vosganian: Sistemul de pensii nu e Caritas

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu este de acord cu declaraţiile ministrului Muncii, Ioan Botiş, potrivit cărora sistemul de pensii ar fi unul "piramidal", liderul liberal afirmând că "sistemul de pensii nu e Caritas".


Varujan Vosganian a spus că sistemul din pensii din România este organizat pe principiul după care salariaţii de astăzi plătesc drepturile pensionarilor, iar acesta se va normaliza "când fiecare va plăti pentru sine, va avea contul său de asigurări, unde îşi va vira banii".

El a precizat că nu este de acord cu declaraţiile ministrului Muncii, Ioan Botiş, potrivit cărora sistemul de pensii ar fi unul "piramidal", apreciind că "modul plastic" în care acesta a descris sistemul de pensii "nu e cel mai corect".

"El (salariatul - n.r.) îşi va decide punctul de pensie, nu Guvernul, şi va fi beneficiarul propriei trude. Astfel că la pensie va lua banii pe care i-a depus, din prima zi de serviciu până în ultima. Dacă n-a depus, nu va primi pensie. Modul plastic în care domnul Botiş vorbeşte de sistemele piramidale nu e cel mai corect, sistemele piramidale presupun că cei care se grăbesc iau banii primii, iar ultimii nu mai ajung să ia nimic, cum s-a întâmplat cu Caritas. Or, sistemul de pensii nu e Caritas, totuşi", a spus Vosganian.

El a precizat că viziunea liberală referitoare la noul mod de construire a sistemului de pensii se regăseşte într-o platformă denumită "statul liberal".

"Va trebui să ajungem într-o zi când punctul de pensie să fie rodul responsabilităţii individuale, nu al pomenii guvernamentale. Noi am făcut o platformă care acum se căzneşte să se strecoare prin canaturile USL, anume statul liberal, unde avem un capitol dedicat acestui mod de a construi sistemele publice, căruia i-am dat 25 de ani. Deci cei care acum intră în sistem, (în vârstă) de până în 35 de ani, să fie beneficiari", a spus Vosganian.

Întrebat cum văd aliaţii din PSD această idee, Vosganian a răspuns că nu poate decât să spere că aceştia vor împărtăşi viziunea liberală pe această temă.

"Nu pot să vă răspund în numele lor, nu insistaţi. Îmi manifest speranţa că ei vor urma viziunea noastră, dar nu vă pot garanta acest lucru", a spus el.



Sursa: Mediafax, 05 Martie 2011

Tags: vosganianbotispensii


  • voturi, Rating: 0/5

    | Bookmark and Share

Comentarii:

  • Nu exista comentarii


Comentez si eu:


Articole din aceeasi sectiune



Cel puţin 22 de supravieţuitori în urma unui accident aviatic din Venezuela

Cel puţin 22 de supravieţuitori în urma unui accident aviatic din Venezuela

Cel puţin 22 de persoaneau supravieţuit în urma prăbuşirii unui avion venezuelan, care transporta 43 de pasageri şi patru membri ai ...

citeste continuarea

Amnesty International: Deţinuţii din Siria sunt torturaţi sistematic, prin practica pneului arab, şocuri electrice sau viol

Amnesty International: Deţinuţii din Siria sunt torturaţi sistematic, prin practica pneului arab, şocuri electrice sau viol

Deţinuţii din Siria, unde mişcarea de contestare este reprimată violent de un an, se confruntă cu "o lume de coşmar a ...

citeste continuarea

Balconul unui apartament din Craiova a explodat

Balconul unui apartament din Craiova a explodat

Explozie în acestă dimineaţă într-un bloc din Craiova. Un balcon în care un locatar îşi amenajase bucătăria a fost spulberat de ...

citeste continuarea

O tânără din Slatina a murit în urma unei operaţii banale

O tânără din Slatina a murit în urma unei operaţii banale

Medici acuzaţi de ucidere din culpă şi de luare de mită! Se întâmplă la Slatina, unde o femeie de 27 de ...

citeste continuarea


Vizitatori online acum: 99